Autor: Doru Dima
De fiecare dată când se vorbește despre datoria publică a României, mesajul oficialilor europeni sau al analiștilor este aproape același: „România este pe un drum periculos, deficitul și datoria trebuie reduse urgent.” Iar cifrele confirmă parțial aceste avertismente – cu o datorie care a trecut de pragul de 56% din PIB și cu un deficit bugetar care pune presiune pe stabilitatea financiară, țara noastră nu este într-o poziție confortabilă.
Și totuși, atunci când comparăm România cu marile economii din zona euro, tabloul capătă o altă nuanță. Italia se află la un nivel de îndatorare amețitor – peste 135% din PIB, cu prognoze care arată că datoria ar putea atinge chiar 137% în 2026. Franța nu stă nici ea mult mai bine: cu o datorie de peste 113% din PIB, Parisul gestionează un nivel dublu față de România.
Informează-te inteligent numai cu GPINews.live şi TVGPINews.
Critici selective și standarde diferite
Întrebarea firească este: de ce România este constant „pedepsită” în discursul european pentru nivelul datoriei, în timp ce state precum Italia sau Franța, cu datorii mult mai mari, nu par să fie trase la răspundere cu aceeași fermitate? Răspunsul este unul politic și economic deopotrivă. Marile economii au mai multă greutate pe piețele financiare, o mai mare încredere a investitorilor și o capacitate mai bună de a-și rostogoli datoria. România, în schimb, este percepută ca o economie vulnerabilă, mai puțin pregătită să facă față șocurilor externe.
Dar dincolo de percepții, realitatea rămâne: nivelul absolut al datoriei României este mult mai scăzut decât al acestor giganți europeni. Cu alte cuvinte, riscul imediat de a atinge o criză a datoriei nu este comparabil cu cel din Italia, unde povara dobânzilor și a refinanțărilor devine o problemă structurală.
România între vulnerabilitate și potențial
Problema României nu este atât mărimea datoriei, cât ritmul de creștere și calitatea cheltuirii banilor împrumutați. Dacă împrumuturile merg spre investiții care generează creștere economică, datoria devine sustenabilă. Dacă, în schimb, sunt consumate pentru cheltuieli curente și pensii speciale, atunci povara se va simți acut pe termen mediu.
Italia și Franța demonstrează că datoria mare nu este întotdeauna o condamnare la instabilitate – dar asta doar dacă economia reușește să crească și să inspire încredere investitorilor. România are de ales: poate rămâne „elevul certat” al Uniunii, sau poate să își folosească datoria ca instrument de modernizare și dezvoltare.
Când analizăm datoria publică în Uniunea Europeană, cifrele ne arată un adevăr greu de ignorat: România nu este printre statele cele mai îndatorate, ba chiar se află sub media europeană. Și totuși, țara noastră este printre cele mai criticate.
Cine sunt „campionii” datoriei?
- Grecia: 153,6% din PIB
- Italia: 135,3%
- Franța: 113,0%
- Belgia: 104,7%
- Spania: 101,8%
Aceste țări depășesc cu mult pragul de 60% recomandat de regulile europene.
Țările cu datorie moderată
- Germania: 63%
- Austria: 74%
- Finlanda: 66%
- Polonia: 49%
- Cehia: 45%
- România: 56%
Țările „disciplinate”
- Bulgaria: 23%
- Suedia: 37%
- Țările de Jos: 52%
- Irlanda: 42%
Concluzie: măsura datoriilor și măsura responsabilității
Criticile venite spre România nu sunt nefondate, dar ele devin ipocrite atunci când ignoră situația dramatică a unor economii ca Italia și Franța. Da, trebuie să reducem deficitul și să folosim mai inteligent resursele publice. Dar trebuie spus clar: România nu este „oaia neagră” a Europei la capitolul datorie publică.
Dacă marile economii europene își permit luxul de a trăi cu datorii de peste 100% din PIB, atunci România, aflată la jumătatea acestui nivel, ar trebui judecată nu doar după cifrele seci, ci și după cum își construiește viitorul.
