Autor: Doru Dima

O stagnare mascată: ce spun cifrele din 2025

În primul trimestru al anului 2025, rata șomajului în România s-a situat în jurul valorii de 5,5%–5,6%. La o primă vedere, aceasta pare o evoluție relativ stabilă, cu fluctuații minore. Acestea sunt tipice pentru un început de an. Însă o analiză mai atentă a datelor demografice dezvăluie o realitate mult mai incomodă. Tinerii cu vârste între 15 și 24 de ani înregistrează o rată a șomajului care depășește de peste patru ori media națională.

Această categorie de vârstă, care ar trebui să fie forța proaspătă a economiei, pare tot mai deconectată de peisajul profesional actual. Procentul mare de tineri fără loc de muncă, mulți dintre ei neimplicați nici în formare profesională sau studii, ridică o întrebare fundamentală. Mai vor tinerii din România să muncească?

Mentalitatea post-pandemie: între anxietate și dezangajare

După pandemia COVID-19, mulți tineri s-au trezit într-o lume incertă. În această lume, munca a devenit fie instabilă, fie irelevantă în raport cu valorile personale. Dacă înainte de 2020 tinerii aspirau la cariere sigure, corporatiste sau în sectorul public, astăzi tot mai mulți par să evite în mod activ angajarea. Preferă freelancingul vag, „să mai stea o perioadă acasă”, să călătorească, sau chiar să nu facă nimic.

Acest fenomen, adesea taxat superficial ca „lene”, este de fapt un amestec de neîncredere în piața muncii, frică de eșec și lipsă de modele reale de succes profesional. Mulți tineri nu mai cred că munca duce la progres sau stabilitate. Ei văd în jurul lor adulți stresați, epuizați și prost plătiți, iar concluzia e simplă: „nu merită”.

Munca versus sensul vieții

Pentru generațiile mai tinere, munca nu mai este un scop în sine. Ei caută sens, echilibru, „wellbeing” și flexibilitate. Din păcate, economia românească oferă puține locuri de muncă adaptate acestor nevoi. Locurile de muncă pentru tineri sunt adesea prost plătite, lipsite de perspectivă și rigide. Astfel, apare un cerc vicios. Angajatorii spun că „tinerii nu vor să muncească”, iar tinerii spun că „nu au pentru ce”.

Acest conflict nu este doar economic, ci și cultural. Societatea românească încă valorizează efortul brut, obediența și sacrificiul personal pentru „un job stabil”. Pe de altă parte, noile generații valorizează libertatea, pasiunile și un ritm de viață propriu. În lipsa unui dialog între cele două viziuni, ruptura continuă să se adâncească.

Educația – o școală fără legătură cu realitatea

O altă explicație pentru lipsa de motivație a tinerilor în fața muncii este sistemul educațional rupt de realitatea pieței. Majoritatea liceelor și universităților pregătesc tineri pentru diplome, nu pentru viață profesională. Tinerii nu învață cum să scrie un CV, cum să caute un loc de muncă, cum să comunice sau să gestioneze conflicte la birou.

În plus, prea puțini tineri sunt ghidați să-și descopere abilitățile sau să-și exploreze vocația. Astfel, ies din sistemul educațional confuzi, lipsiți de direcție și – inevitabil – lipsiți de motivație.

Ce putem face?

1. Schimbarea narațiunii: Este nevoie să trecem de la discursul acuzator („nu au chef de muncă”). Trebuie să adoptăm unul explicativ și constructiv („nu văd sensul în ceea ce li se oferă”).
2. Reformarea educației: introducerea educației vocaționale, a consilierii de carieră și a stagiilor reale încă din liceu.
3. Cultură organizațională modernă: angajatorii trebuie să învețe să ofere medii de lucru mai flexibile. Acestea trebuie să includă leadership autentic și oportunități reale de dezvoltare.
4. Campanii naționale de implicare: programe care să promoveze modele de tineri activi. Acești tineri au reușit prin muncă și perseverență. Aceste campanii trebuie să nu pară propagandă sau „povești de PR”.

Concluzie

Șomajul ridicat în rândul tinerilor nu este doar un indicator economic, ci un semnal de alarmă socială. Nu e vorba doar de lipsa locurilor de muncă, ci de o criză de încredere în sensul muncii. Dacă ne dorim o societate prosperă și echilibrată, trebuie să reconstruim punțile între generații. Trebuie să regândim educația și să facem din muncă nu doar o necesitate, ci o alegere care are sens pentru noile generații.