În Șcheii Brașovului, timpul are o altă unitate de măsură: nu secundele, ci tropotul cailor care urcă spre Pietrele lui Solomon. Pentru Alexandra Boc, învățătoare și fiică a acestor locuri, tradiția nu este o sărbătoare bifată în calendar, ci însăși fibra din care este țesută viața ei.
Membră a grupului Junilor Curcani, Alexandra Boc ne deschide poarta sufletului pentru a înțelege ce înseamnă să porți, cu grație și responsabilitate, moștenirea unei lumi care refuză să apună.
Trezirea într-o lume de basm: Strada Curcanilor
Pentru Alexandra Boc, totul a început pe strada care îi poartă și grupul de juni în nume. Acolo, copilăria nu a fost despre jucării moderne, ci despre fascinația pentru forța și eleganța tradiției.
„Dacă închid ochii acum, dimineața de Duminica Tomii începe cu ciripitul păsărelelor, peste care, treptat, se așază tropotul și nechezatul cailor. Apoi se aud vocile bărbaților, grăbiți, fiecare căutând câte ceva pentru a-și pregăti caii. Aerul este proaspăt, cu miros de primăvară, de flori de corcoduș, un miros care, încet, se amestecă și cu cel de grajd. Este o combinație care pentru mine înseamnă acasă și începutul unei zile cu totul speciale”.
Micuța Alexandra nu era doar un spectator. În inima ei se năștea o dorință aprinsă, un vis de a sparge barierele unei lumi dedicate, prin tradiție, bărbaților. Visul ei? Să fie ca Ioana d’Arc, să stăpânească mândra creatură și să privească lumea de sus, din șa.
Când vecinii îi ofereau acea plimbare scurtă pe uliță, nu era doar o joacă: „Era acea fericire sinceră pe care o simți atunci când primești ceva ce îți dorești din tot sufletul. Când primeam acea scurtă plimbare pe calul vecinilor, nu o simțeam neapărat ca pe o formă de libertate, ci mai degrabă ca pe o bucurie imensă — împlinirea unei dorințe foarte mari”
Crucea Mușicoiului: Unde joaca întâlnește sacrul
Dacă pentru turiști este un punct pe hartă, pentru copiii din Șchei, Crucea Mușicoiului este centrul universului. Acolo, granița dintre realitate și legendă se șterge în fiecare an.
„Crucea Mușicoiului nu era doar un loc al tradiției, ci și locul copilăriei noastre. Acolo alergam, ne jucam tot anul, ne dădeam cu sania iarna, iar în zilele de sărbătoare se transforma într-un spațiu plin de viață și semnificație. Pentru mine, este locul în care joaca s-a întâlnit cu tradiția și unde am învățat, fără să-mi dau seama, ce înseamnă apartenența.”
Ritualul devenirii: Alexandra Boc, Juniță cu „acte în regulă”
Momentul înscrierii oficiale în grup la vârsta de 16 ani și primirea costumului tradițional de la părinții ei la 18 ani au marcat maturizarea simbolică pentru Alexandra Boc. Nu mai era doar fetița care privea de la fereastră; devenise parte din mecanismul viu al Șcheiului.
Când a făcut cererea de înscriere: „Am simțit cu adevărat că fac un pas important. Era sentimentul că, în sfârșit, aparțin cu acte în regulă acestui grup, nu doar cu sufletul.”
Pentru mai multe informații, citește pe NewsBv.ro
