Autor: Doru Dima
Afacerea administratorilor de piețe
Sezonul pepenilor este aproape de sfârșit. Prețurile, aproape ca la început. Mai mici dar…tot mari. Mă uit la acești oameni cum stau 8-10 săptămâni pe an în drum, practic stau pe trotuar să vândă pepeni. Normal că-ți pui întrebarea, oare de ce? Așa că mă mănâncă să stau de vorbă cu unul dintre vânzători, întâmplător chiar producătorul. Și-l întreb, cum a fost anul asta? Fiind convins că se va plânge. Doar că nu am bănuit de fapt motivul real. Calicia și indolența administratorilor pieței „Tractorul” din Brașov.
Informează-te inteligent numai cu GPINews.live şi TVGPINews.
Oamenii caută dulceața verii, iar fermierii își pun speranța în munca de un an. Doar că, înainte ca primul pepene să ajungă pe tarabă, producătorul trebuie să treacă peste o barieră ridicolă: chiria de 15.000 de lei pe săptămână cerută de unii administratori de piețe, în speță, piața Tractorul, cum este ea denumită de localnici, în Brașov.
O avere pentru orice om
Faceți calculul: 150.000 de lei pentru zece săptămâni de sezon. Nu pentru un palat, nu pentru o seră high-tech, ci pentru… o bucată de trotuar. Fără apă curentă, fără acoperiș, fără niciun serviciu suplimentar. Niște condiții de pe vremea lui Gheroghe Gheorghiu-DEj, și comportamentul administratorului pieței tot de pe atunci.
Ca să acopere doar chiria, producătorul trebuie să vândă șapte camioane de pepeni. Șapte! Și asta înainte să se gândească la motorină, muncitori, apă pentru irigat, cazarea vânzătorilor, taxe și pierderile inevitabile. În aceste condiții, profitul devine un miraj, iar pepenele românesc – o specie pe cale de dispariție din piețele noastre.
E greu de crezut că primarul orașului știe ce face administratorul pieței. Pentru că, dacă ar ști, ar fi de neînțeles cum poate accepta ca pe domeniul public – plătit deja de cetățeni – să fie percepute asemenea chirii. Este inadmisibil să oferi un petic de trotuar pentru o asemenea sumă.
Cine câștigă din asta? Nu consumatorul, care plătește mai mult. Nu fermierul, care rămâne cu un venit firav. Câștigă doar administratorii de piețe, care au transformat taraba într-o mină de aur, pentru acești admnistratori, piața este un fel de tarla proprie iar vânzătorii un fel de sclava Isaura din filmul cu același nume. Condiții jenante, vara cald să leșini, iarna frig de-ți crapă capul.
Această practică nu este doar imorală, este o lovitură directă în agricultura locală. Dacă fermierii români nu mai pot plăti aceste chirii aberante, în locul pepenilor din Dăbuleni vom găsi pepeni din import, aduși cu vaporul și lipsiți de gustul verii noastre.
E timpul ca autoritățile să intervină. E timpul ca aceste tarife să fie plafonate. Și e timpul ca noi, consumatorii, să știm adevărul: nu fermierii sunt de vină pentru prețurile mari, ci lăcomia din spatele tarabei.
Concluzie
Până nu se schimbă regulile, pepenele rămâne un fruct de lux, iar România – un câmp lăsat pârloagă.
