Telefonul ne permite să păstrăm mii de fotografii și videoclipuri din propria viață, iar rețelele sociale ne readuc periodic în față momente petrecute cu ani în urmă. O arhivă digitală tot mai mare nu înseamnă însă automat și o memorie mai bună. Cercetările sugerează că fotografierea, documentarea permanentă și selecția făcută de platforme pot influența ce observăm. De asemenea, ne pot influența ce reținem și, ulterior, felul în care ne reconstruim trecutul.
Fotografiem ca să ne amintim, dar uneori reținem mai puțin
Un experiment cunoscut realizat de cercetătoarea Linda Henkel, de la Fairfield University, a analizat ce se întâmplă cu memoria atunci când fotografiem obiectele pe care le vedem. Participanții au vizitat un muzeu și au fost instruiți să observe anumite exponate, iar pe altele să le fotografieze. Ulterior, oamenii și-au amintit mai puține detalii despre unele dintre obiectele pe care le fotografiaseră integral decât despre cele pe care doar le priviseră.
Fenomenul a devenit cunoscut drept „photo-taking-impairment effect”, adică efectul prin care actul fotografierii poate, în anumite condiții, să afecteze memorarea experienței.
Nu orice fotografie ne afectează memoria în același mod
Rezultatele nu înseamnă că fotografierea provoacă inevitabil uitarea. În același experiment, atunci când participanții foloseau zoom-ul pentru a surprinde intenționat un anumit detaliu, efectul negativ asupra memoriei nu apărea în aceeași manieră. Alte cercetări au arătat că rezultatul poate depinde de mai mulți factori: dacă alegem singuri ce fotografiem, câtă atenție acordăm cadrului. De asemenea, contează de ce facem fotografia și dacă revenim ulterior asupra imaginilor.
Cu alte cuvinte, există o diferență cognitivă între a fotografia mecanic aproape orice și a privi atent o scenă înainte de a decide ce merită păstrat.
Telefonul poate deveni o memorie externă
Una dintre explicațiile studiate este externalizarea memoriei. Atunci când știm că o informație este stocată într-un dispozitiv și o putem recupera oricând, creierul poate acorda mai puține resurse memorării sale.
Ideea este apropiată de ceea ce a fost numit „efectul Google”: tendința de a reține mai degrabă unde poate fi găsită o informație decât informația în sine. Cele două fenomene nu trebuie însă confundate. Cercetările asupra fotografierii indică faptul că simpla externalizare a memoriei nu explică toate diferențele observate. Atenția acordată telefonului și procesului de realizare a fotografiei poate avea, la rândul său, un rol.
Documentarea permanentă poate schimba modul în care trăim o experiență
O serie de experimente publicate în 2018 a analizat ce se întâmplă atunci când oamenii documentează o experiență în timp ce aceasta se desfășoară. Participanții au urmărit prezentări sau au luat parte la diferite activități. Unii doar observau, în timp ce alții fotografiau, luau notițe sau pregăteau experiența pentru a fi distribuită. Persoanele care documentau ceea ce se întâmpla au avut, în medie, performanțe mai slabe la anumite teste ulterioare de memorie. Interesant este că diferența nu a depins exclusiv de publicarea pe rețelele sociale. Simplul proces de documentare putea modifica modul în care experiența era înregistrată în memorie.
Rețelele sociale devin arhivari ai vieții noastre
Facebook, Instagram și alte platforme nu păstrează pur și simplu toate momentele unei persoane într-o ordine neutră. Mai întâi, noi alegem ce fotografiem și ce publicăm. Apoi, platformele decid ce conținut să ne afișeze din nou. Astfel apare o arhivă selectivă.
O vacanță poate fi reprezentată peste ani de câteva fotografii atent alese, deși experiența reală a cuprins sute de alte momente, conversații, emoții și detalii care nu au ajuns niciodată online. Revederea repetată a acelorași imagini poate transforma aceste cadre în repere importante pentru reconstruirea poveștii personale. Asta nu înseamnă că uităm automat ceea ce nu am publicat. Înseamnă însă că anumite fragmente ale trecutului primesc mult mai multe ocazii de a fi reactivate.
Când Facebook Memories devine un jurnal digital
O cercetare suedeză publicată în 2023 a urmărit modul în care un grup de persoane și-a schimbat relația cu rețelele sociale de-a lungul anilor. Interviurile au fost realizate în 2012, 2017 și 2022. Studiul a observat o trecere de la publicarea frecventă a vieții cotidiene spre revizitarea fotografiilor și postărilor mai vechi. Pentru unii participanți, funcțiile de tip „Memories” au ajuns să semene cu deschiderea unui jurnal personal.
Rezultatele trebuie însă interpretate prudent. Cercetarea a avut un număr redus de participanți și un caracter calitativ. Din acest motiv, nu demonstrează că același comportament apare la toți utilizatorii rețelelor sociale.
Algoritmul decide și când ne revedem trecutul
Arhiva digitală aduce o schimbare suplimentară față de albumul foto tradițional.
În trecut, o persoană trebuia să decidă să deschidă albumul. Acum, telefonul sau platforma poate decide să afișeze automat o fotografie făcută în aceeași zi cu cinci sau zece ani în urmă. Această funcție poate provoca nostalgie și poate readuce în atenție oameni sau experiențe plăcute.
Dar algoritmul nu înțelege întotdeauna semnificația actuală a unei imagini. O fotografie asociată cândva unui moment fericit poate deveni dureroasă după o despărțire. De asemenea, poate deveni dureroasă după pierderea unei persoane apropiate sau o schimbare majoră de viață. Platforma nu este, așadar, doar depozitarul trecutului. Ea participă și la selecția momentului în care anumite fragmente ale trecutului reapar.
Informațiile false pot ajunge să influențeze memoria
Problema devine și mai complexă atunci când în fluxurile rețelelor sociale apar informații false. Psihologia memoriei a demonstrat că amintirile nu funcționează precum niște înregistrări video. Ele sunt reconstruite și pot fi influențate de informațiile primite ulterior.
Expunerea repetată la relatări false, în special atunci când acestea par plauzibile sau sunt însoțite de imagini convingătoare, poate determina unele persoane să creadă că își amintesc evenimente care nu s-au produs. Asta nu înseamnă că orice informație falsă văzută pe Facebook sau TikTok se transformă într-o amintire. Riscul există însă, iar confundarea sursei unei informații poate contribui la apariția unor amintiri eronate.
Cum putem folosi fotografiile fără să pierdem experiența
Soluția nu este renunțarea la fotografii. Imaginile pot avea o valoare extraordinară pentru memoria autobiografică, mai ales atunci când sunt revăzute și folosite pentru recuperarea unor detalii.
Diferența poate consta în modul în care sunt realizate. În loc să privim întreaga experiență prin ecran, putem observa mai întâi ceea ce se întâmplă și abia apoi să fotografiem ceea ce considerăm important. Astfel, putem selecta câteva cadre în loc să documentăm aproape fiecare secundă. Astfel, telefonul rămâne un instrument pentru păstrarea amintirilor. Totuși, el nu trebuie să devină permanent intermediarul dintre noi și experiențele pe care încercăm să le memorăm.
O arhivă mai mare nu înseamnă automat o memorie mai bună
Pentru prima dată în istorie, foarte mulți oameni dețin arhive personale care conțin mii sau chiar zeci de mii de imagini. Paradoxul este că posibilitatea de a păstra aproape tot nu garantează că ne vom aminti mai mult. Fotografiem, selectăm, publicăm și revenim asupra anumitor momente, iar algoritmii contribuie la alegerea imaginilor pe care le revedem. Memoria noastră și arhiva digitală ajung astfel să interacționeze permanent.
Fotografia poate păstra chipul unui moment pentru zeci de ani. Dar ceea ce rămâne în afara cadrului depinde în continuare de atenția, experiențele și memoria noastră.
Sursa: Descopera.ro
