20.8 C
Braşov
luni, mai 11, 2026
spot_img

De ce are România prețuri mari la energie? Exportăm ieftin și importăm scump

România continuă să piardă sume importante din cauza lipsei de flexibilitate a sistemului energetic național. Țara exportă energie electrică la prețuri foarte mici și este obligată să o reimporte la prețuri mult mai mari în orele de vârf, arată o analiză a președintelui Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță.

Exemplul dureros cu Bulgaria

În luna aprilie 2026, România a exportat energie electrică către Bulgaria la un preț mediu de aproximativ 50 euro/MWh. În același timp, în orele de vârf de seară, importa energie din Bulgaria la prețuri care au ajuns până la 250 euro/MWh.

Conform datelor prezentate de Chisăliță, România a importat energie din Bulgaria în valoare de aproximativ 33,4 milioane de euro, în timp ce exporturile către Bulgaria au însumat doar circa 5 milioane de euro.

Deși cantitatea importată a fost doar de aproximativ două ori mai mare decât cea exportată, valoarea financiară a importurilor a fost de aproape șapte ori mai ridicată.

„Nu contează cât produci, ci când produci”

Dumitru Chisăliță explică acest paradox prin lipsa de flexibilitate a sistemului energetic românesc:

„Este parte a răspunsului de ce România are prețuri mari la energie. Este parte a răspunsului că nu contează cât produci, ci când produci.”

El subliniază că în noua economie a energiei, avantajul nu aparține celor care produc cel mai mult, ci celor care pot gestiona inteligent momentul și modul în care este utilizată energia.

România vs Bulgaria: diferența dramatică la stocare

Deși România are o capacitate instalată mai mare de energie regenerabilă (aproximativ 10.100 MW eolian și fotovoltaic) față de Bulgaria (aproximativ 6.700 MW), vecinii noștri au investit masiv în stocare.

Bulgaria a depășit deja 2 GW putere instalată în baterii și aproape 8 GWh capacitate de stocare, cu proiecte în dezvoltare pentru a ajunge la 10 GWh. România are doar aproximativ 0,6 GW putere instalată în baterii și puțin peste 1 GWh capacitate de stocare.

Raportat la capacitățile regenerabile instalate, Bulgaria are o flexibilitate de aproximativ 30%, în timp ce România se află la doar 6%.

Mai multe detalii pe newsbv.ro

spot_img

Articole Similare

Platforme Sociale

336,765FaniÎmi place
1,287CititoriConectați-vă
772,541CititoriConectați-vă
42,092AbonațiAbonați-vă
- Media Partners -spot_img

Ultimele Articole