Inteligența artificială poate ajunge să automatizeze aproape întregul proces al unei teme școlare. Profesorul folosește AI pentru a formula cerința. Elevul apelează la un alt sistem pentru a produce lucrarea. De asemenea, un instrument o modifică pentru a părea scrisă de un om. În final, profesorul folosește din nou AI pentru corectare și notare. David Ross descrie acest scenariu drept „Classroom AI Doom Loop” și avertizează, într-o analiză publicată de UNESCO, că școala trebuie să decidă ce merită automatizat și, mai ales, ce trebuie să rămână profund uman.
Cum arată „cercul vicios al AI la clasă”
Scenariul descris de Ross pornește de la o succesiune de decizii care, privite separat, pot părea eficiente. Profesorul utilizează un instrument de inteligență artificială pentru a crea o temă. Elevul introduce cerința într-un alt model AI și îi solicită să redacteze lucrarea la nivelul corespunzător clasei sale. Textul este apoi procesat cu un instrument destinat să îi ofere un stil aparent mai natural. Elevul poate ajunge astfel să predea o lucrare pe care nici măcar nu a citit-o.
La celălalt capăt al procesului, profesorul, confruntat cu un volum foarte mare de muncă, încarcă eseul într-un sistem AI care îl evaluează. Acest sistem generează feedback și propune o notă. Rezultatul poate fi apoi transferat în platformele digitale ale școlii. În scenariul extrem imaginat de Ross, elevul nu mai realizează efectiv tema, iar profesorul nu o mai concepe și nu o mai corectează în mod direct.
O temă circulă de la un algoritm la altul
Problema nu este doar utilizarea AI, ci dispariția treptată a activității intelectuale pe care tema trebuia să o stimuleze. Profesorul și elevul rămân formal implicați în proces. Totuși, munca dintre ei este transferată algoritmilor: unul formulează problema, altul generează răspunsul, un alt instrument modifică stilul, iar un alt sistem evaluează rezultatul.
În acest punct apare întrebarea esențială: ce mai învață elevul și ce mai evaluează profesorul? Tema școlară are sens tocmai prin procesul necesar rezolvării sale — documentare, analiză, formularea argumentelor, greșeli, revizuire și exprimarea propriilor idei. Dacă toate aceste etape sunt externalizate, produsul final poate arăta foarte bine. Totuși, nu demonstrează că elevul a dobândit competențele urmărite.
Eseuri de 25 de pagini, impecabile, dar greu de evaluat
Ross pornește inclusiv de la experiența unui profesor de istorie dintr-un liceu de elită din Shenzhen, China. Profesorul se confruntă cu lucrări foarte lungi, uneori de aproximativ 25 de pagini, bine structurate, argumentate și încărcate cu referințe. Calitatea lor ridică însă suspiciunea utilizării inteligenței artificiale. Apare astfel o problemă cu care se confruntă tot mai multe sisteme educaționale. Chiar dacă un profesor suspectează utilizarea AI, stabilirea modului în care tehnologia a fost folosită și evaluarea corectă a contribuției reale a elevului pot deveni dificile.
În același timp, profesorii sunt presați să îi pregătească pe elevi pentru o lume în care instrumentele AI vor fi omniprezente. Însă, nu beneficiază întotdeauna de reguli, cercetări și modele pedagogice suficient de mature.
De ce apare acest cerc vicios
Ross nu descrie fenomenul ca pe rezultatul unei conspirații pentru eliminarea profesorilor sau a învățării. Mecanismul este mult mai simplu.
Elevii au termene limită, examene și numeroase sarcini. Profesorii trebuie să pregătească lecții și să corecteze un număr foarte mare de lucrări. Părinții și conducerile școlilor doresc rezultate, iar industria tehnologică promovează instrumente care promit economisirea timpului. Fiecare utilizare individuală a AI poate părea justificată. Adunate însă, aceste alegeri pot produce un sistem în care aproape nimeni nu mai efectuează activitatea cognitivă pentru care fusese concepută tema.
„Dacă poate fi automatizată, probabil nu este suficient de umană”
În centrul analizei lui David Ross se află o întrebare mai amplă despre scopul educației. Autorul consideră că, înainte ca asemenea practici să devină obișnuite, este necesară o dezbatere serioasă privind rolul școlii într-o societate în care AI poate genera, analiza și evalua conținut.
Ideea sa centrală este provocatoare: dacă una dintre funcțiile majore ale educației poate fi automatizată aproape integral, atunci este posibil ca acea funcție să nu fi fost proiectată suficient în jurul dimensiunii umane a învățării.
AI nu trebuie eliminată din școli
Ross nu pledează pentru interzicerea inteligenței artificiale în educație. Dimpotrivă, tehnologia poate prelua anumite activități repetitive și poate sprijini profesorii și elevii. Diferența esențială este între utilizarea AI pentru susținerea învățării și folosirea acesteia pentru înlocuirea procesului de învățare.
Dacă AI economisește timpul profesorului pentru ca acesta să poată lucra mai mult direct cu elevii, beneficiul poate fi important. Pe de altă parte, dacă îl ajută pe elev să primească explicații, să compare perspective sau să-și îmbunătățească un proiect propriu, tehnologia poate deveni un instrument educațional.
Situația se schimbă atunci când AI elimină tocmai activitățile care dezvoltă gândirea critică, creativitatea, comunicarea, colaborarea și capacitatea de a construi argumente.
UNESCO deschide dezbaterea despre viitorul educației
Analiza lui David Ross este una dintre cele 26 de contribuții reunite în publicația UNESCO „The Algorithm in the Room: Seeing and Confronting the Implications of AI for the Future of Education”. Volumul analizează consecințele extinderii inteligenței artificiale asupra autonomiei în educație, dezvoltării cognitive și emoționale a copiilor și pedagogiei. De asemenea, abordează evaluarea și modul în care elevii învață să gândească și să se exprime.
„Cercul vicios” descris de Ross reprezintă astfel un avertisment asupra unei posibile direcții a școlii digitale: eficiența tehnologică nu trebuie confundată cu eficiența educațională. Într-o clasă în care algoritmul formulează întrebarea, produce răspunsul și evaluează rezultatul, principala provocare nu mai este cât de performantă a devenit inteligența artificială. Problema majoră este ce rol le-a mai rămas oamenilor în procesul de învățare.
Sursa: Edupedu.ro
