19.9 C
Braşov
miercuri, august 19, 2026
spot_img

Cod portocaliu și Cod galben de caniculă în România. Temperaturile urcă până la 39 de grade

Un nou val de căldură va cuprinde cea mai mare parte a României. Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod portocaliu și Cod galben de caniculă, valabile de joi, 20 august, de la ora 10:00. În cele mai afectate regiuni, temperaturile vor ajunge la 37–39 de grade.

Cod portocaliu de caniculă în opt județe

Avertizarea Cod portocaliu este valabilă în intervalul 20 august, ora 10:00 – 21 august, ora 10:00 și vizează Banatul, vestul și sudul Olteniei, sudul Crișanei și sud-vestul Transilvaniei. Sunt vizate județele Olt, Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Arad și Timiș.

Temperaturile maxime vor ajunge la 35–39 de grade, cele mai ridicate valori fiind așteptate în extremitatea vestică și sud-vestică a țării. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Cod galben în aproape toată țara

Pentru cea mai mare parte a României a fost emis Cod galben, în același interval. Excepție fac județele Constanța și Tulcea. În Moldova, Maramureș, Muntenia, cea mai mare parte a Transilvaniei, nordul Olteniei și al Crișanei sunt prognozate maxime de 34–37 de grade. Canicula va fi resimțită pe arii extinse, iar ITU va atinge sau va depăși ușor nivelul critic de 80.

Nopți tropicale, cu până la 26 de grade

Căldura va persista și după apus. În mai multe regiuni, temperaturile minime nu vor coborî sub 20 de grade, ceea ce înseamnă nopți tropicale. În Dealurile de Vest, minimele pot ajunge chiar la 24–26 de grade.

Valul de căldură continuă până luni

ANM a emis și o informare meteorologică valabilă de joi, 20 august, ora 10:00, până luni, 24 august, ora 10:00. În această perioadă, valul de căldură se va extinde și intensifica. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 34 și 39 de grade, iar vestul și sud-vestul țării vor rămâne cele mai afectate.

Sursa: agerpres.ro

spot_img

Articole Similare

Platforme Sociale

338,142FaniÎmi place
1,406CititoriConectați-vă
778,915CititoriConectați-vă
42,518AbonațiAbonați-vă
- Media Partners -spot_img

Ultimele Articole