Guvernul a aprobat, în ședința de joi, o hotărâre prin care Competiția UEFA Europa League, precum și candidatura României pentru organizarea finalei la București în 2028 sau 2029, sunt declarate de interes public și de importanță națională.
Decizia reprezintă un pas important în procesul prin care România încearcă să obțină dreptul de a găzdui din nou finala celei de-a doua competiții europene intercluburi.
Bucureștiul vrea să găzduiască din nou finala UEFA Europa League
Potrivit Executivului, organizarea finalei UEFA Europa League ar transforma România în prima țară din regiune care găzduiește pentru a doua oară finala unei competiții europene intercluburi. Autoritățile consideră că evenimentul ar consolida imaginea României ca destinație pentru competiții sportive de anvergură. De asemenea, ar aduce beneficii economice importante.
Organizarea finalei ar contribui la creșterea vizibilității internaționale a Bucureștiului și la promovarea valorilor europene prin sport.
Cine coordonează candidatura
Inițiativa aparține Cancelariei Prim-Ministrului, Secretariatului General al Guvernului și Agenției Naționale pentru Sport. Procesul de susținere a candidaturii va fi coordonat de Comitetul interministerial înființat prin Decizia prim-ministrului nr. 73/2026. Același comitet va coordona și pregătirea finalei, dacă Bucureștiul va fi desemnat oraș-gazdă. Totodată, acesta va gestiona toate etapele necesare organizării competiției în Capitală.
România a mai găzduit finala în 2012
România a organizat pentru prima dată finala UEFA Europa League în 2012. Atunci, Arena Națională din București a găzduit meciul dintre Atletico Madrid și Athletic Bilbao.
Dacă va câștiga candidatura pentru ediția din 2028 sau 2029, Bucureștiul va deveni primul oraș din regiune care organizează de două ori finala competiției.






