India între cărbune și criză de apă: povestea dramatică a districtului Solapur
Un aprilie arzător: începutul lunilor cele mai crude pentru Solapur
În fiecare an, luna aprilie marchează începutul celor mai dure luni pentru locuitorii din Solapur, un district uscat și fierbinte din vestul Indiei. Pe măsură ce temperaturile urcă, rezervele de apă se epuizează. În vârful verii, așteptarea pentru robinetele cu apă poate dura chiar peste o săptămână.
Cu doar un deceniu în urmă, apa curgea o dată la două zile. Autoritățile locale și rezidenții orașului aflat la aproximativ 400 km de Mumbai confirmă aceasta.
NTPC și dilema dezvoltării energetice
Totul s-a schimbat în 2017, odată cu inaugurarea unei termocentrale pe cărbune de 1.320 megawați, operată de NTPC, companie controlată de stat. Aceasta a adus energie zonei. Totuși, a început să concureze cu localnicii și afacerile pentru accesul la apă dintr-un rezervor comun.
Cazul Solapur reflectă o dilemă națională: India are 17% din populația lumii, dar doar 4% din resursele globale de apă. Cu toate acestea, țara intenționează să investească aproape 80 de miliarde de dolari până în 2031 în centrale termice intensive în apă. Acestea vor alimenta industrii emergente precum centrele de date.
Planuri pentru centrale în cele mai uscate zone ale Indiei
Potrivit unui document confidențial al Ministerului Energiei, analizat de Reuters, 37 din cele 44 de noi proiecte de centrale pe cărbune sunt planificate în regiuni clasificate ca zone cu deficit de apă.
NTPC este implicată în nouă dintre aceste proiecte și recunoaște că 98,5% din apa folosită provine din zone cu stres hidric. Compania susține că face eforturi pentru a conserva apa în Solapur. Prin reciclarea și tratarea acesteia, se încearcă economisirea apei. Totuși, nu a răspuns întrebărilor legate de planuri de extindere.
Terenul – criteriul cheie, nu apa
Deși guvernul afirmă că locația centralelor este aleasă în funcție de accesul la teren și apă, accesul la teren este, de fapt, decisiv, spun specialiștii. Din cauza legislației complicate privind proprietatea funciară, companiile aleg terenuri disponibile cu minimă opoziție. Chiar dacă resursele de apă sunt departe sau insuficiente.
„Nu mai facem nimic altceva decât să stocăm apă”
Pentru mulți locuitori, precum Rajani Thoke, fiecare zi cu apă în robinet înseamnă prioritizarea supraviețuirii: stocarea apei, spălatul hainelor, gătitul.
Fostul ministru al energiei, Sushilkumar Shinde, care a aprobat centrala NTPC în 2008, susține că fermierii au primit despăgubiri bune. In plus, el spune că vina pentru criza de apă revine autorităților locale.
O problemă ignorată încă din faza inițială
Chiar înainte ca centrala din Solapur să devină operațională, lipsa apei a întârziat lucrările cu peste un an. Din lipsa unei surse locale de apă, centrala a fost nevoită să tragă apă de la un rezervor aflat la 120 km. Acest lucru a crescut costurile și riscul de furt de apă.
Potrivit datelor oficiale, centrala este printre cele mai ineficiente din India în ceea ce privește consumul de apă și energie. Deși NTPC susține că se încadrează în standarde, experții spun că centralele din India consumă de două ori mai multă apă decât media globală.
Viitorul: creștere a consumului de apă în paralel cu cererea de energie
Oficialii centralei au declarat că utilizarea capacității va crește. Acest lucru implică și o creștere a consumului de apă în viitor. Între timp, un sondaj guvernamental arată că cererea agricolă de apă din Solapur depășește cu o treime capacitatea disponibilă.
Fermierii precum Dharmes Waghmore se tem să investească în foraje pentru irigații: „Ce rost are să sapi un puț, dacă nu mai există apă?”
O criză națională: termocentralele oprite din lipsă de apă
Din 2014, India a pierdut echivalentul a 19 zile de producție națională de energie pe cărbune. Opririle au fost provocate de secetă.
Un exemplu major este centrala Chandrapur, aflată la 500 km de Solapur. Deși funcționează într-o zonă stresată de lipsa apei, autoritățile plănuiesc să extindă capacitatea cu 800 MW. Totuși, nu au identificat încă o sursă de apă pentru această extindere.
În timpul secetei din 2017, protestele localnicilor au forțat autoritățile să redirecționeze apa de la centrală către populație. Totuși, guvernul federal a cerut întârzierea retragerii unităților vechi, poluante și consumatoare de apă, din cauza cererii crescute de energie post-pandemie.
Concluzie: India între setea de energie și setea de apă
În lupta pentru dezvoltare economică și modernizare energetică, India riscă să sacrifice accesul la apă al milioanelor de cetățeni din regiunile aride.
În districtul Solapur, oamenii trăiesc cu robinete uscate, în timp ce centralele termice absorb resurse vitale pentru agricultură și viața de zi cu zi. Cu fiecare nouă investiție în energie pe bază de cărbune, conflictul dintre industria energetică și nevoile comunităților devine tot mai acut.
