Nu lăsa mărunțișurile să-ți strice ziua (și toate-s mărunțișuri în viață)
Vrei să-ți faci ziua – și viața – mai frumoasă, mai liniștită, mai împăcată? Ia-o încet, la pas. O casă n-o construiești demolând alte case; o construiești etapă cu etapă, de la săpat fundația (nu de la acoperiș). Așa și cu viața: în fiecare zi câte puțin. Nici n-o să-ți dai seama când ajungi acolo unde vrei.
Fă din nou cunoștință cu tine însuți
Ți se pare că te cunoști? Dă-mi voie să fiu vesel. Dacă omul e talentat cu adevărat la ceva anume, e talentat la a fi complet orb la sine însuși. Suntem programați să fim mereu atât de „ocupați” („nu sta, că-ți stă norocul!”) încât uităm să facem cunoștință cu omul care e mereu cu noi, indiferent de moment sau loc: noi înșine. Chiar înainte de apariția AI, cu 300 de like-uri pe Facebook algoritmii erau mai exacți în previziunea a ceea ce vei face decât tine însuți.
Așa că ia-ți un moment de pauză completă: fără telefon, fără cărți, fără TV, fără muzică, singur într-o cameră, în natură, la mare, pe creste. Stai așa fără să te gândești la ceva anume. Și, când începi să te plictisești, continuă. Lasă plictiseala să îți devină prietenă – este starea care mobilizează energiile creative.
Lasă-ți gândurile libere. Unele te vor lua prin surprindere. Altele vor fi… iluminatoare. Nici cu gândul nu gândești ce-ai putea gândi .
Notează în minte lucrurile care au fost surprinzătoare, plăcute sau nu. Întreabă-te ce spun ele despre tine, dar nu te grăbi cu răspunsul. Va veni într-o sesiune ulterioară de plictiseală creativă. De auto-cunoaștere.
„Toate problemele omenirii se trag din faptul că omul e incapabil să stea liniștit într-o cameră de unul singur”. Filosoful și matematicianul Blaise Pascal avea dreptate. Carl Gustav Jung avea și el dreptate când vorbea de „umbra psihologică”, toate lucrurile care nu ne plac la noi înșine și pe care le trecem sub (trecătoare) uitare.
„Cunoaște-te pe tine însuți și vei cunoaște o întreagă lume”. Începe fără grabă, cu o sesiune de stat tu cu tine însuți. Vei fi surprins.
Cătălin Blaga este și realizatorul emisiunii re:/think your brain pe care o găsiți aici: https://www.youtube.com/watch?v=RpUEaS5FBcw sau pe https://www.youtube.com/@tvgpinews.
Pe Cătălin Blaga îl gasiți aici: https://www.linkedin.com/in/catalin-octavian-blaga-4666112a/