La Spitalul Tractorul din Brașov, un pacient cu dureri puternice a fost trimis acasă deoarece „direcțiunea nu mai permite spălăturile în ureche”. O seringă, apă caldă și câteva zeci de secunde par să fi devenit o problemă de buget și regulament
Sâmbătă, 19 septembrie 2026. Un prieten ajunge la ora 14.30 la Urgențe, la Spitalul Tractorul din Brașov. Îl doare puternic urechea dreaptă. Nu este prima dată când trece printr-o astfel de situație: de ani de zile, aproximativ o dată la șase luni, i se formează un dop de cerumen care trebuie îndepărtat.
De această dată, durerea apăruse după un drum de aproximativ 1.100 de kilometri. Era obosit, extenuat și avea nevoie de ajutor medical. Tocmai de aceea a mers la Urgențe.
Nu la coafor. Nu la un centru de relaxare. Nu la un cabinet închis în weekend.
La Urgențe.
Douăzeci de minute de așteptare într-o unitate goală
A așteptat aproximativ 20 de minute, deși, potrivit relatării sale, nu mai era niciun alt pacient acolo.
În cele din urmă a apărut o domnișoară al cărei ton și a cărei atitudine transmiteau mai degrabă întrebarea „tu ce mai vrei?” decât grija firească față de un om aflat în suferință.
S-a uitat în ureche și a constatat ceea ce pacientul bănuia deja:
„Da, aveți dop.”
Bun. Diagnosticul fusese stabilit. Problema fusese identificată. Pacientul se afla într-o unitate medicală și avea dureri.
Urma, în mod firesc, rezolvarea.
Numai că răspunsul primit a fost:
„Veniți luni la Policlinică. Acum nu este nimeni să vă facă o spălătură.”
„Nu mai avem voie. Nu ne dă voie direcțiunea”
Pacientul a insistat și a explicat că îl doare foarte tare. Răspunsul ar fi fost că personalul de la Urgențe nu mai are voie să facă spălături auriculare:
„Nu ne dă voie direcțiunea. Aceasta este regula.”
La un moment dat ar fi apărut o altă doamnă, care părea să fie medic, și care i-ar fi spus colegei:
„Ia și tu aspiratorul și vezi dacă merge să-i tragi ceva din ureche.”
Nu discutăm aici dacă, din punct de vedere medical, în cazul respectiv era indicată spălătura, aspirația sau o altă procedură. Aceasta este decizia medicului, după o examinare corectă. Există situații în care o spălătură auriculară nu este recomandată și poate prezenta riscuri.
Dar, dacă procedura nu putea fi realizată, pacientului trebuia să i se explice clar de ce. Trebuia evaluată și tratată durerea. Trebuia să i se ofere o soluție medicală sigură și o alternativă accesibilă în aceeași zi, nu doar indicația de a reveni luni.
Omul a spus chiar că este dispus să plătească. Nu cerea o favoare și nu pretindea să fie tratat preferențial. Voia doar ca durerea să înceteze.
I s-a răspuns că nu se poate. Că nu au voie.
Când „Urgențe” înseamnă doar constatare
În ce film trăim?
La Urgențe vine un pacient cu dureri. Este consultat, i se spune care este problema, după care este trimis acasă pentru că procedura nu se face sâmbăta sau pentru că „nu permite direcțiunea”.
Atunci ce mai înseamnă Urgențe?
Înseamnă doar să constatăm problema, să punem un diagnostic și să trimitem pacientul acasă? Înseamnă că durerea este luată în considerare numai dacă omul se tăvălește pe podea? Trebuie să vii inconștient, plin de sânge sau aproape mort pentru ca suferința ta să fie considerată suficient de urgentă?
Un dop de cerumen nu este, în mod obișnuit, o urgență vitală. Dar durerea severă trebuie evaluată și gestionată. În spatele unei dureri de ureche se poate afla o simplă acumulare de cerumen, dar poate exista și o inflamație, o infecție sau o altă problemă care necesită intervenție.
Rolul unei unități de urgență nu poate fi redus la: „Da, aveți o problemă. Veniți luni.”
Jurământul lui Hipocrate nu funcționează doar de luni până vineri
Vorbim permanent despre jurământul lui Hipocrate, despre empatie, despre pacientul aflat în centrul sistemului medical și despre respectarea demnității umane.
Sună foarte bine în discursuri, în strategiile instituționale, pe site-urile spitalelor și în conferințele de presă.
Dar ce se întâmplă cu toate aceste principii sâmbătă dimineața, când un om obosit și chinuit de durere intră într-o unitate medicală aproape goală?
Empatia nu înseamnă doar stabilirea diagnosticului. Înseamnă să înțelegi că în fața ta se află un om care suferă. Înseamnă să-i explici ce se poate face, ce nu se poate face și de ce. Înseamnă să-i tratezi durerea sau să-i indici o soluție medicală concretă și imediată.
Nu să-l expediezi.
Se face economie la o seringă și la câteva minute de muncă?
Dacă afirmația potrivit căreia „direcțiunea nu permite” asemenea intervenții este adevărată, conducerea spitalului trebuie să explice public această regulă.
Cine a stabilit-o? Care este justificarea medicală? Este o măsură de siguranță sau una administrativă? Ce trebuie să facă, în weekend, un pacient cu dureri provocate de o asemenea problemă? Unde este îndrumat? Cine îi tratează durerea până luni?
Pentru că, din perspectiva pacientului, situația arată revoltător de simplu: o problemă care, dacă nu existau contraindicații, putea fi soluționată printr-o procedură medicală scurtă a fost lăsată nerezolvată în numele unei reguli.
Să înțelegem că bugetul Spitalului Tractorul se salvează făcând economie la o seringă, la apă și la câteva minute din activitatea unui cadru medical?
Dacă acesta este motivul, atunci nu mai vorbim despre eficiență. Vorbim despre abandonarea pacientului în spatele unui regulament.
Domnule Veștea, domnule Grigorescu, știți ce se întâmplă?
Domnule Veștea, domnule Grigorescu, cunoașteți modul în care sunt primiți și îndrumați pacienții care ajung în weekend la Urgențele Spitalului Tractorul?
Ați aprobat o regulă prin care anumite proceduri nu mai pot fi efectuate? Dacă da, ce alternativă le este oferită pacienților care au dureri? Dacă nu, cine invocă „direcțiunea” pentru a justifica refuzul unei intervenții?
Considerați normal ca un om care se prezintă la Urgențe cu dureri puternice să fie trimis acasă și chemat luni la Policlinică, fără ca problema sa să fie rezolvată și fără să primească o alternativă imediată?
Este nevoie de un răspuns oficial, nu de o explicație aruncată pe hol.
Nu cerem privilegii. Cerem responsabilitate
Nu solicităm ca orice pacient să fie internat și nici ca orice disconfort să fie tratat drept o urgență vitală. Cerem însă evaluare medicală serioasă, comunicare civilizată, empatie și o soluție concretă.
Dacă o procedură nu poate sau nu trebuie efectuată, pacientului trebuie să i se spună de ce și ce poate face în continuare. Dacă durerea este puternică, aceasta trebuie gestionată. Dacă unitatea nu are competența sau personalul necesar, pacientul trebuie îndrumat către locul în care poate primi ajutor, nu abandonat până luni.
În anul 2026, într-un spital din Brașov, nu este acceptabil ca un pacient să audă doar: „Aveți dop. Veniți luni.”
Un sistem medical nu se judecă exclusiv după clădiri renovate, aparatură, bugete sau statistici. Se judecă după felul în care este tratat omul aflat în durere, inclusiv atunci când problema sa nu îi pune viața în pericol.
Iar dacă economia unei instituții se face refuzând o procedură simplă și lăsând pacientul să plece în suferință, atunci ceva este profund greșit.
Celor care au impus această regulă, dacă ea există, și celor care consideră acceptabil un asemenea comportament le spun direct:
Să vă fie rușine!
GPI NEWS solicită conducerii Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov și autorităților responsabile un punct de vedere privind situația relatată, regulile aplicabile intervențiilor ORL în weekend și soluțiile oferite pacienților care se prezintă cu dureri. Dreptul la replică va fi publicat integral.
