20.7 C
Braşov
joi, iulie 23, 2026
spot_img

Schimbări pentru profesori și elevi în noul an școlar 2026-2027

Pe lângă materiile noi și schimbările în sistemul de admitere la liceu, noile standarde de evaluare la disciplina religie au stârnit dezbateri încă din etapa consultării publice. Ministerul Educației și Cercetării a publicat deja structura noului an școlar și continuă aplicarea măsurilor prevăzute de Legea învățământului preuniversitar.

Două noi discipline opționale în oferta școlilor

Din toamnă școlile vor putea include în oferta educațională două noi discipline opționale. Este vorba despre „Ora de GIS” și „Economie circulară și consum responsabil”. Programele școlare au fost aprobate în 2026 prin ordin de ministru și publicate de Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare.

Aceste materii nu devin obligatorii pentru toți elevii. Ele fac parte din oferta națională de opționale, iar fiecare unitate de învățământ decide dacă le introduce în program, în funcție de resursele disponibile și de interesul elevilor.

În fiecare an, unitățile de învățământ stabilesc ce opționale organizează. Se ține cont de resurse, de cererea elevilor și de deciziile adoptate la nivelul școlii.

„Ora de GIS”, nouă disciplină pentru liceeni

Noua disciplină „Ora de GIS” este destinată elevilor de liceu și urmărește dezvoltarea competențelor digitale prin utilizarea sistemelor informatice geografice (GIS), scrie digi24.

În cadrul cursului, elevii vor învăța să folosească hărți digitale și aplicații GIS, să interpreteze informații geografice în format digital, să analizeze date privind mediul, transportul și dezvoltarea urbană și să realizeze proiecte bazate pe informații spațiale.

Programa pune accent pe activități practice și pe folosirea unor instrumente utilizate în administrație, cercetare, protecția mediului și planificare teritorială.

Economie circulară și consum responsabil pentru elevii de clasa a VII-a

A doua disciplină nou introdusă este destinată elevilor de clasa a VII-a și are ca obiectiv familiarizarea acestora cu principiile dezvoltării durabile și ale economiei circulare.

Printre temele abordate se numără folosirea eficientă a resurselor, reducerea risipei, reutilizarea și reciclarea produselor, consumul responsabil, impactul activităților umane asupra mediului și modelul european al celor „10 R”, care promovează reducerea consumului, repararea și reutilizarea produselor.

Prin această disciplină se urmărește dezvoltarea unor competențe care să îi ajute pe elevi să înțeleagă legătura dintre comportamentul de consum, economie și protecția mediului.

Alte discipline opționale rămân în oferta națională

Oferta națională include și discipline aprobate în anii anteriori. Printre acestea se regăsește „Români care au marcat cultura și civilizația lumii”, destinată elevilor din clasele IX-XI.

Cursul prezintă contribuția unor personalități românești cu impact internațional în domenii precum cultura, știința, medicina, sportul sau arta. Programa propune studii de caz dedicate unor personalități precum Constantin Brâncuși, George Enescu, Henri Coandă, Ana Aslan și Nadia Comăneci și încurajează documentarea, gândirea critică și realizarea de proiecte.

Standardele de evaluare la religie, în centrul dezbaterii publice

Noile standarde naționale de evaluare la disciplina religie au generat numeroase reacții după publicarea lor în consultare publică.

Printre exemplele incluse în document se regăsesc formulări referitoare la explicarea participării la slujbe religioase, descrierea unor practici specifice cultelor sau valorificarea experiențelor religioase.

Noi reguli pentru admiterea la liceu

Criticii acestor propuneri susțin că evaluarea ar trebui să vizeze exclusiv competențele dobândite la clasă și nu participarea elevilor la activități religioase.

Mai multe detalii pe newsbv.ro

spot_img

Articole Similare

Platforme Sociale

338,142FaniÎmi place
1,406CititoriConectați-vă
778,915CititoriConectați-vă
42,518AbonațiAbonați-vă
- Media Partners -spot_img

Ultimele Articole