Autor: Andreea Nițu
Adolescența nu este o greșeală de creștere și nici o defecțiune a copilului. Uși trântite, muzică dată la maximum, tăceri încăpățânate – toate acestea fac parte din procesul natural al transformării. Este, de fapt, o a doua naștere psihologică.
Psihanalistul Erik Erikson descria adolescența ca perioada marcată de întrebarea fundamentală: „Cine sunt eu?”. Este stadiul identitate vs. confuzia de roluri, iar contestarea regulilor, respingerea autorității și căutarea unor modele exterioare familiei sunt firești.
Creierul adolescent – între emoție și rațiune
Știința explică de ce adolescenții oscilează între curaj nebun și fragilitate emoțională.
- Daniel Siegel, în cartea Brainstorm, arată că sistemul limbic (emoțiile, impulsurile) este foarte activ, în timp ce cortexul prefrontal (responsabil de planificare și autocontrol) se maturizează abia spre 20 de ani.
- Laurence Steinberg, expert în psihologia adolescenței, subliniază că această „decalare” explică atracția tinerilor pentru risc și noutate.
Mesaj pentru părinți: nu este rea voință, ci biologie.
De la control la ghidaj
Dacă în copilărie părintele era autoritatea supremă, acum rolul se schimbă. Adolescentul are nevoie de un adult care ascultă și ghidează, nu de un gardian rigid.
- Ceea ce îi ține aproape pe copii nu este controlul, ci căldura emoțională, atenția și interesul autentic.
- Carl Rogers, psiholog umanist, accentua puterea ascultării empatice: simpla prezență și ascultare fără judecată pot construi poduri.
Exemplu de dialog:
- „Ce ai făcut la școală?” → cere un raport.
- „Cum a fost pentru tine ziua de azi?” → deschide un dialog.
Autonomie și limite sănătoase
Un părinte suficient de bun nu înseamnă perfect, ci prezent și flexibil.
În practică:
- Negociază ora de întoarcere, în loc să o impui rigid.
- Respectă spațiul privat al camerei, dar păstrează dialogul deschis.
- Pune limite ferme la comportamente periculoase, dar oferă libertate în alegeri mici (îmbrăcăminte, hobby-uri).
Relația cu adolescentul nu se bazează pe „strategii de parenting”, ci pe principii, intuiție și autocontrol. Capacitatea de a gestiona relația derivă din capacitatea de a ne gestiona pe noi înșine.
Informează-te inteligent numai cu GPINews.live şi TVGPINews.
Echilibrul – cheia relației părinte-adolescent
Adolescenții caută în același timp apropiere și libertate. Pentru părinți, întrebarea de reflecție esențială este:
„Cum pot fi un adult disponibil, fără să sufoc nevoia de autonomie a copilului meu?”
Astfel, părintele devine busola invizibilă, ghidând din umbră, dar lăsând adolescentului spațiul necesar pentru a-și descoperi propriul drum.
