
Într-un context economic tensionat și marcat de incertitudini multiple, evenimentul organizat de Profit.ro IMM – Provocări pentru antreprenorii mici și mijlocii într-un mediu plin de incertitudini, ediția a VI-a – aduce în prim-plan una dintre cele mai sensibile teme ale momentului: viitorul întreprinderilor mici și mijlocii din România.
Pe 23 aprilie 2026, la București, lideri din sectorul public, financiar și antreprenorial s-au reunit pentru a analiza provocările reale ale mediului de afaceri și pentru a identifica soluții concrete într-o perioadă caracterizată de presiuni fiscale, instabilitate economică și transformări accelerate.
IMM-urile, primele afectate de dezechilibrele economice
Mediul de business resimte din plin efectele ajustărilor bugetare din ultimii ani. Creșterea taxelor și impozitelor, alături de reducerea limitată a cheltuielilor publice, a transferat o parte semnificativă din presiunea fiscală către companii.
IMM-urile sunt cele mai vulnerabile în acest peisaj:
- capitalizare redusă
- acces dificil la finanțare
- planificare afectată de lipsa predictibilității
Pe lângă presiunea fiscală, antreprenorii au fost nevoiți să gestioneze:
- scumpiri la energie și combustibili
- creșterea costurilor de finanțare
- temperarea consumului
- efectele războiului din Ucraina
- blocaje în lanțurile comerciale internaționale
Toate acestea contribuie la un risc crescut de blocaje financiare și întârzieri la plată, afectând stabilitatea întregului ecosistem antreprenorial.
Speakeri și invitați ai evenimentului
Evenimentul a reunit lideri și experți din domeniu:
- Florin Zaharia – Secretar General, Ministerul Finanțelor
- Cătălin Leonte – Director General, FNGCIMM
- Daniel Urîtu – Secretar General adjunct, IMM România
- Gabriela Folcuț – Director Executiv, Asociația Română a Băncilor (ARB)
- Felix Daniliuc – Director Executiv Departament IMM, BRD Groupe Société Générale
- Ionuț-Daniel Coleașă – Partner, CITR
- Diana Enăchescu – CEO, Siguu


Temele centrale ale dezbaterii
Principalele teme abordate:
- Ce îi îngrijorează pe antreprenorii mici și medii în 2026.
- Provocări pentru finanțarea IMM, după ce facilitățile de credit IMM Invest din primul program au intrat la rambursare, cu efecte pe cash flow-ul a companiilor.
- Ce soluții pot fi găsite când apar probleme la rambursarea finanțărilor de către IMM.
- Cele mai potrivite soluții de finanțare, inclusiv pentru digitalizare.
- Băncile și IMM: ce produse sunt disponibile pentru micii antreprenori, ce credite se potrivesc diferitelor nevoi ale firmei, ce soluții există când apar probleme de rambursare.
- Provocări pentru IMM pe piața muncii, în găsirea și reținerea angajaților. Presiuni salariale. Nevoi de instuire și specializare.
Predictibilitatea, mai importantă decât nivelul taxelor
La eveniment, Florin Zaharia (Secretar General, Ministerul Finanțelor) a subliniat o realitate esențială pentru mediul de afaceri:
„România are cea mai bună corecție bugetară din UE. Putem acum să vorbim de predictibilitate. Mediul de business nu este speriat de taxe mari, ci de surprize.”
Mesajul evidențiază nevoia acută de stabilitate legislativă și fiscală, considerată de antreprenori mai importantă decât nivelul efectiv al taxelor.
Presiuni și pierderea încrederii în mediul antreprenorial
Daniel Urîtu (Secretar General adjunct, IMM România) a transmis un mesaj ferm privind climatul actual de afaceri din România, subliniind dificultățile tot mai mari cu care se confruntă antreprenorii:
„Nu mai merită să faci afaceri în România, mai bine pui banii în titluri de stat. Agricultura este cea mai afectată, la fel și distribuția bunurilor. Concurența neloială rămâne una dintre cele mai mari probleme ale IMM-urilor.”
Declarația reflectă presiunile resimțite în mai multe sectoare economice sensibile, în special în agricultură și distribuție, dar și nemulțumirile legate de dezechilibrele concurențiale și dificultatea de a opera într-un cadru predictibil și echitabil.
IMM-urile din România sub presiune: datele care arată vulnerabilitatea sistemului
În cadrul evenimentului, Gabriela Folcuț (Director Executiv, Asociația Română a Băncilor), a atras atenția asupra impactului instabilității politice asupra mediului economic și bancar.
Aceasta a subliniat că în România există aproximativ 931.000 de IMM-uri (98% din totalul companiilor), care reprezintă 60% din economie și dețin 68% din angajați. Totuși, 94% dintre firme sunt microîntreprinderi, contribuind doar cu 26% la PIB, în timp ce restul IMM-urilor produc circa 40% din PIB.
Totodată, au fost evidențiate tendințe îngrijorătoare:
- creșterea restanțelor către furnizori cu 20%
- creșterea insolvențelor
„Instabilitatea politică amplifică problemele băncilor”, a punctat Gabriela Folcuț, subliniind presiunea tot mai mare asupra lichidității companiilor și a ecosistemului IMM.
Perspective din sistemul bancar și de garantare
Felix Daniliuc (Director Executiv Departament IMM, BRD Groupe Société Générale), a subliniat o realitate structurală a mediului antreprenorial românesc:
„Doar aproximativ 1% dintre IMM-uri au activitate de export”, ceea ce evidențiază nivelul redus de internaționalizare al companiilor mici și mijlocii și dependența ridicată de piața internă.
La rândul său, Cătălin Leonte (Director General, FNGCIMM), a subliniat atât rolul de prudență al instituției, cât și capacitatea actuală de susținere a mediului antreprenorial:
- firmele care aveau planuri de dezvoltare le-au pus pe hold din cauza impredictibilității economice și politice
- garanțiile sunt acordate strict companiilor cu bonitate și capacitate reală de rambursare
- aproximativ 50% dintre IMM-uri și-au rambursat la timp garanțiile, unele chiar mai devreme de scadență
„Avem peste 6 miliarde de lei pentru a refinanța sau finanța IMM-urile”, a precizat Cătălin Leonte.
IMM-urile: între supraviețuire și reinventare
Un mesaj important al evenimentului este că antreprenorii nu trebuie să se limiteze la supraviețuire. În ciuda presiunilor, există oportunități reale:
- inovare
- internaționalizare
- digitalizare
- acces la finanțări europene
Succesul depinde însă de capacitatea de adaptare rapidă și de existența unui cadru economic predictibil.
Concluzie
Evenimentul Profit.ro scoate în evidență o realitate clară: IMM-urile rămân coloana vertebrală a economiei românești, dar și cea mai expusă categorie în fața incertitudinilor.
Într-un climat economic complicat, cheia nu este doar reducerea presiunilor, ci crearea unui parteneriat real între stat, sistemul financiar și mediul antreprenorial.






