Fostul candidat la alegerile prezidențiale din 2024, Călin Georgescu, a fost trimis în judecată de Parchetul Generalpentru complicitate la tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale și comunicarea de informații false, în formă continuată (două acte materiale).
În același dosar au fost inculpați Horațiu Potra, cunoscut mercenar cu activitate în zone de conflict internațional, și alți 20 de membri ai grupării sale paramilitare.
Informează-te inteligent numai cu GPINews.live şi TVGPINews.
Călin Georgescu și Horațiu Potra, acuzați de complot pentru schimbarea ordinii constituționale
Potrivit anchetatorilor, Horațiu Potra este acuzat de tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive, efectuarea de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept și instigare publică.
Alături de el, în dosar apar și fiul său, Dorian Potra, precum și Alexandru Potra, membri ai aceleiași familii, care au fugit din România. Aceștia sunt dați în urmărire internațională, iar autoritățile nu dețin în prezent informații despre locul unde s-ar afla.
Întâlnirea conspirativă de la Ciolpani
Conform comunicatului Parchetului General, în dimineața zilei de 7 decembrie 2024, la scurt timp după ce Curtea Constituțională a anulat alegerile prezidențiale prin Hotărârea nr. 32 din 6 decembrie 2024, Călin Georgescu s-a întâlnit în condiții de clandestinitate cu Horațiu Potra, la un centru de echitație din Ciolpani, județul Ilfov.
În cadrul întâlnirii, cei doi au discutat un plan pentru organizarea unor acțiuni violente în București, în ziua de 8 decembrie 2024, cu scopul deturnării protestelor pașnice în manifestații caracterizate prin violență.
Procurorii susțin că strategia urmărea schimbarea ordinii constituționale prin manipularea emoțiilor colective într-un moment de maximă tensiune socială. Scopul final era împiedicarea exercitării puterii legitime a statului.
Rolul lui Călin Georgescu în planul subversiv
Anchetatorii au detaliat că Georgescu a avut un rol important în organizarea întâlnirii și în formularea unui mesaj către susținătorii săi, pe care intenționa să-l transmită public în ziua următoare.
În seara de 7 decembrie 2024, el a participat la o emisiune televizată, unde a îndemnat populația să continue votul, în ciuda deciziei de anulare a alegerilor.
Acțiunile lui Georgescu au fost catalogate de procurori drept un factor de întărire a rezoluției infracționale a lui Horațiu Potra și a grupării sale.
Gruparea lui Potra, înarmată și pregătită de confruntări
Ca urmare a planului stabilit, Horațiu Potra a format un grup paramilitar de 21 de persoane, care urmau să se deplaseze către București cu șapte autoturisme.
Membrii grupării au fost echipați cu:
- cuțite tip briceag și pumnale,
- bastoane telescopice, spray-uri cu piper, boxuri, topoare și cozi de topoare,
- două pistoale,
- 65 de materiale pirotehnice de categoria F4, extrem de periculoase, destinate uzului profesional, cu potențial de a produce explozii, răni grave sau chiar deces.
Scopul acestor acțiuni era provocarea unor violențe care să destabilizeze autoritățile și să atragă sprijinul populației, transformând protestele pașnice în confruntări de stradă.
Intervenția autorităților în noaptea de 7 spre 8 decembrie
În urma unui apel la 112, autoritățile au organizat filtre de poliție în mai multe zone.
În noaptea de 7/8 decembrie 2024, în intervalul orar 01:30 – 03:00, au fost depistate și oprite cele șapte autoturisme în care se deplasau membrii grupării, în localitățile:
- Balotești – Săftica (județul Ilfov),
- comuna Mănești și comuna Cornești (județul Dâmbovița),
- municipiul București, sector 1.
În patru dintre mașini au fost descoperite armele albe, pistoalele și materialele pirotehnice.
Procurorii: acțiuni extremiste cu potențial destabilizator
Potrivit AGERPRES, Parchetul General a precizat că acțiunile grupării nu doar că încălcau dispozițiile constituționale, dar aveau potențialul de a declanșa conflicte interne și de a submina autoritatea legitimă a statului.
„Toate aceste forme de manifestare ilicită reprezintă, în esență, expresii moderne ale pericolului împotriva securității constituționale și legitimează aplicarea unor măsuri coercitive proporționale, în vederea protejării valorilor axiologice fundamentale ale statului român, perspectivă din care legea penală intervine în mod necesar ca instrument de apărare a ordinii constituționale, incriminând în mod expres, prin art. 397 Cod penal, faptele săvârșite în scopul înlăturării prin violență a autorităților constituționale ori al schimbării ordinii constituționale în afara cadrului legal”, a transmis Parchetul.
Procurorii subliniază că puterea de stat, ca expresie a suveranității naționale, nu poate fi contestată prin acțiuni violente și nelegitime.
Dosarul va fi judecat la Curtea de Apel București
Dosarul în care sunt inculpați Călin Georgescu, Horațiu Potra și cei 20 de membri ai grupării paramilitare va fi judecat la Curtea de Apel București.
Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă pedepse severe, inclusiv pentru tentativă de schimbare a ordinii constituționale prin violență, o infracțiune gravă care pune în pericol siguranța națională.