Primarul comunei Bod, Sergiu Arsene, a fost invitat în emisiunea „Culisele Zilei”, cu Sebastian Dan, unde a prezentat principalele proiecte aflate în derulare și direcțiile de dezvoltare ale comunei. De la școli noi și campusuri moderne, până la infrastructură, servicii medicale și regenerare urbană, primarul susține că Bod traversează cea mai amplă perioadă de investiții din ultimii ani.
Două școli noi, inaugurate în această toamnă
Una dintre cele mai importante teme ale discuției a fost educația. Sergiu Arsene a anunțat că, în următoarele luni, comuna va inaugura două unități de învățământ construite de la zero.
Prima investiție este Campusul Școlar Bod Colonie, destinat elevilor din clasele V-VIII, realizat cu finanțare prin Compania Națională de Investiții. Noua școală include sală de sport, laboratoare moderne, after-school, bibliotecă și spații pentru activități extracurriculare.
„Ne dorim ca elevii să vină dimineața la școală și să plece după-amiaza cu temele făcute, iar timpul petrecut acasă să fie unul dedicat familiei”, a explicat primarul.
Cea de-a doua investiție este Școala Primară Bod Sat , realizată cu finanțare prin PNRR. Clădirea, cu o suprafață de aproape 4.999 de metri pătrați, este destinată elevilor din clasele pregătitoare și va include o sală de sport, spații de odihnă pentru cei mici, laboratoare de creație, muzică și pictură, precum și o sală de mese.
Un campus comunitar pe cinci hectare
Școala Primară Bod Sat este prima investiție realizată în cadrul unui amplu campus comunitar care se va întinde pe aproximativ cinci hectare. Proiectul, finanțat prin PNRR cu peste 35,7 milioane de lei, va include 12 săli de clasă, trei ateliere pentru activități educaționale, cancelarie, birouri administrative, o sală de sport cu vestiare și cabinet medical. Totodată, școala va dispune de facilități pentru programul after-school, cu trei săli de odihnă și o sală de mese, oferind elevilor condiții moderne pentru învățare și dezvoltare.
În următorii ani, administrația locală intenționează să construiască o grădiniță, un centru cultural multifuncțional și un centru medical. În plus, dorește să amenajeze întregul ansamblu printr-un proiect de sistematizare urbană.
„Centrul cultural și centrul medical au deja finanțarea aprobată și proiectele tehnice finalizate, urmând să intre în execuție prin Compania Națională de Investiții”, a precizat Arsene.
Centru medical modern pentru întreaga comunitate
Un alt proiect important este realizarea unui centru medical care va reuni cabinete pentru medicii de familie, farmacie și cabinet stomatologic. Totodată va exista laborator pentru recoltarea analizelor și spații dedicate consultațiilor oferite periodic de medici specialiști.
În paralel, Primăria derulează un proiect prin care o echipă formată din asistent social, asistent medical comunitar și consilier școlar oferă servicii gratuite persoanelor vulnerabile. Astfel, sunt oferite inclusiv îngrijiri medicale la domiciliu.
Infrastructura, modernizată fără intervenții ulterioare
Primarul a explicat că modernizarea infrastructurii este realizată etapizat, astfel încât toate rețelele subterane să fie înlocuite înainte de asfaltare.
„Nu asfaltăm și apoi spargem. Mai întâi schimbăm apa, canalizarea, gazul, rețelele electrice și telecomunicațiile, iar abia apoi asfaltăm”.
În ceea ce privește cartierele noi, dezvoltarea rețelelor de apă și canalizare este realizată împreună cu operatorii de utilități. În plus, Compania Apa contribuie prin proiecte finanțate din fonduri europene.
Sport, parcuri și spații pentru comunitate
Administrația locală a investit și în infrastructura sportivă. Astfel, baza sportivă din Bod a fost modernizată, a fost construit un balon presostatic, iar copiii beneficiază de pregătire gratuită la rugby și fotbal.
„Prioritatea noastră este sportul de masă. Vrem să scoatem copiii din fața telefoanelor și să-i aducem pe terenurile de sport”, a afirmat primarul.
În Colonia Bod sunt pe final lucrările de amenajare a 11 parcuri, a unei piețe centrale și a unei promenade cu pistă pentru biciclete.
Parc fotovoltaic pentru reducerea cheltuielilor
Comuna Bod a inaugurat recent un parc fotovoltaic destinat reducerii costurilor cu energia electrică din consumul public. Următoarea etapă este accesarea finanțării pentru sisteme de stocare a energiei. Astfel, energia produsă în timpul zilei să poată fi utilizată și pe timpul nopții.
Regenerarea fostei platforme a Fabricii de Zahăr
Sergiu Arsene vede în fosta platformă industrială a Fabricii de Zahăr una dintre cele mai importante oportunități economice ale comunei. Cele aproximativ 54 de hectare ar putea deveni o zonă de regenerare urbană și dezvoltare industrială. Zona va beneficia de poziția strategică a comunei, în apropierea aeroportului, a viitoarei autostrăzi și a căii ferate.
Primarul a readus în discuție și proiectul terminalului intermodal de marfă din zona Bod – Feldioara. Totodată, el spune că acesta ar putea reveni pe agenda investițiilor în următorul exercițiu financiar european.
„Nu lăsăm niciun proiect neterminat”
La finalul emisiunii, primarul le-a transmis locuitorilor comunei că investițiile vor continua. Cu toate acestea, unele proiecte au înregistrat întârzieri cauzate de contextul financiar național.
„Le transmit oamenilor să aibă încredere că vom continua în același ritm și că nu vom lăsa niciun proiect neterminat. Tot ceea ce am început va fi dus la bun sfârșit”, a declarat primarul comunei Bod, Sergiu Arsene.






