25.7 C
Braşov
luni, iunie 29, 2026
spot_img

Nicușor Dan l-a primit la Palatul Cotroceni pe președintele Israelului, Isaac Herzog. Discuții despre securitate, economie și cooperare bilaterală

Președintele României, Nicușor Dan, l-a primit luni, la Palatul Cotroceni, pe președintele Statului Israel, Isaac Herzog, aflat într-o vizită de stat în România împreună cu Prima Doamnă, Michal Herzog.

Șeful statului român a fost însoțit de partenera sa, Mirabela Grădinaru, la ceremonia oficială desfășurată pe Platoul Marinescu.


Program oficial la Palatul Cotroceni: discuții, întâlniri și dejun oficial

Cei doi lideri au avut convorbiri tete-a-tete, discuții oficiale și un dejun de lucru. De asemenea, la ora 12:00 au fost programate declarații de presă comune.

„Vizita președintelui Isaac Herzog se înscrie în dinamica foarte bună a relațiilor bilaterale și reflectă angajamentul comun pentru consolidarea cooperării dintre cele două state, ambiție reconfirmată prin frecvența crescută a contactelor la nivel înalt din ultimii ani. Momentul evidențiază soliditatea relației dintre România și Israel, fundamentată pe cooperare politică și economică extinsă și pe legături interumane profunde”, a precizat Administrația Prezidențială sâmbătă.

Potrivit AGERPRES, Pe agenda discuțiilor s-au aflat dezvoltarea și aprofundarea relațiilor bilaterale în toate domeniile de interes comun, cu accent pe cooperarea economică și pe consolidarea parteneriatului în domeniul securității și apărării.

De asemenea, au fost abordate teme precum educația despre Holocaust și măsurile de combatere a antisemitismului în România, dar și dezvoltarea schimburilor culturale și a contactelor interumane.

O atenție deosebită a fost acordată evoluțiilor recente din vecinătatea României, din regiunea Mării Negre și din Orientul Mijlociu, cu accent pe impactul acestora asupra securității regionale și economiei globale.


Vizită oficială în Parlamentul României

Tot luni, Isaac Herzog urmează să fie primit și de președintele Senatului, Mircea Abrudean, precum și de președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu.

La ora 17:00, președintele Israelului se va adresa Parlamentului României reunit în ședință solemnă, la care vor participa și șefii misiunilor diplomatice ai statelor membre ale Uniunii Europene, Ucrainei și Republicii Moldova, acreditați la București, precum și reprezentanți ai Ambasadei Statului Israel.


Contextul vizitei

Duminică, Isaac Herzog și Prima Doamnă au ajuns în România pentru a participa la cea de-a XII-a ediție a Marșului Vieții de la Iași, eveniment dedicat comemorării victimelor Pogromului din iunie 1941.

spot_img

Articole Similare

Platforme Sociale

336,765FaniÎmi place
1,287CititoriConectați-vă
772,541CititoriConectați-vă
42,092AbonațiAbonați-vă
- Media Partners -spot_img

Ultimele Articole