Cercetătorii de la Salk Institute au identificat un mecanism prin care acumularea lentă a fierului în neuroni crește riscul de demență și boală Parkinson, fără niciun semn de avertizare vizibil.
Fierul este, fără îndoială, unul dintre cele mai importante minerale pentru organism. Transportă oxigenul prin sânge, susține producția de energie și contribuie la funcționarea normală a creierului. Medicii recomandă de decenii să consumăm carne roșie slabă, spanac, linte, tofu — toate bogate în fier. Deficiența acestui mineral afectează unul din șapte americani și este asociată cu oboseală cronică, probleme cognitive și dezvoltare întârziată.
Ceea ce nu știam, până acum, este ce se întâmplă la polul opus — când fierul se acumulează în exces, an după an, în interiorul neuronilor.
Un mecanism nou, descoperit la nivel celular
Un studiu recent realizat de cercetătorii de la Salk Institute din California, publicat în jurnalul Cell Death Discovery, oferă pentru prima dată o explicație detaliată a acestui proces. Cercetătorii au folosit celule neuronale umane pentru a analiza efectele fierului asupra creierului. Ei au comparat expunerea acută, de câteva ore, cu expunerea cronică, de aproximativ nouă zile, menită să simuleze acumularea lentă asociată îmbătrânirii.
Rezultatele au fost revelatoare. Celulele expuse acut au gestionat stresul fără consecințe majore. Cele expuse cronic nu au murit imediat, dar au suferit modificări funcționale profunde, care le-au lăsat extrem de vulnerabile la factori de stres pe care, în mod normal, i-ar fi tolerat fără probleme.
Cercetătorii au denumit acest mecanism cronoferroptoză, un termen nou derivat din ferroptoză, procesul clasic de moarte celulară cauzat de deteriorarea membranelor lipidice. Diferența esențială este că, în cronoferroptoză, celula nu moare imediat. Ea se fragilizează treptat, pe parcursul anilor, până când un factor aparent banal devine letal.
„Nu cantitatea de fier le pecetluiește soarta acestor celule. Este vorba despre cât timp petrec sub stres.” echipa de cercetare, Salk Institute
De ce contează pentru demență și Parkinson
Când neuronii din hipocamp și cortexul cerebral, responsabili de memorie și funcții cognitive, cedează, apare dementia. În Statele Unite, aproximativ șapte milioane de persoane trăiesc cu această boală. Experții estimează că numărul cazurilor se va dubla până în 2050.
Boala Parkinson urmează un mecanism similar, dar afectează neuronii producători de dopamină, substanța care coordonează mișcarea. Fundația Parkinson estimează că 1,2 milioane de americani vor fi diagnosticați cu această boală până în 2030. Rata anuală a cazurilor noi a crescut de la 60.000 acum un deceniu la 90.000 în prezent, o accelerare care îngrijorează comunitatea medicală, iar cauzele nu sunt încă pe deplin elucidate.
O posibilă cale de intervenție
În laborator, cercetătorii au reușit să blocheze cronoferroptoza cu ajutorul unei substanțe numite Ferrostatin-1, un antioxidant sintetic care întrerupe cascada de deteriorare celulară. Deși nu este încă un tratament disponibil clinic, descoperirea arată că acest mecanism poate fi oprit. Rezultatele oferă o posibilă direcție pentru viitoare terapii împotriva neurodegenerării.
Dr. Pam Maher, profesor de cercetare la Salk Institute și coautor principal al studiului, subliniază că evaluarea nivelurilor de fier din organism ar putea deveni un instrument valoros în prevenția bolilor neurodegenerative. Aceasta ar putea ajuta la identificarea timpurie a riscurilor înainte de apariția simptomelor. Astfel, monitorizarea fierului ar putea avea un rol important în strategiile de prevenție.
„Reziliența a devenit un subiect major de discuție în contextul bolii Alzheimer și al altor afecțiuni neurodegenerative. Studiul nostru arată că celulele își pierd această reziliență atunci când fierul depășește un anumit prag — făcând neuronii mai susceptibili la factorii de stres care îi deteriorează sau îi distrug.”
Studiul are limitări recunoscute de autori: nu stabilește o cantitate exactă de fier care declanșează procesul și se bazează pe modele celulare, nu pe pacienți umani. Cercetările clinice urmează.
Concluzia rămâne însă una cu implicații largi: creierul nu îmbătrânește doar prin uzură. Uneori, îmbătrânește prin ceea ce acumulează — inclusiv minerale pe care le-am considerat, pe bună dreptate, esențiale pentru viață.
Sursa: www.msn.com
