Lideri internaționali din HR, tehnologie și business au urcat astăzi pe scena uneia dintre cele mai importante conferințe dedicate viitorului muncii
Astăzi a început la Brașov conferința Everything HR 2026, eveniment care marchează 20 de ani de impact în industria resurselor umane. În plus, reunește speakeri internaționali, lideri de business și profesioniști HR din România și din străinătate.
Sub tema „The Future of Human Potential: AI, Agility and Authenticity”, prima zi a conferinței a adus în prim-plan discuții despre inteligența artificială. De asemenea, s-a discutat despre transformarea organizațiilor, recrutarea viitorului și importanța conexiunii umane într-o lume tot mai tehnologizată.
David Parmenter: lecțiile din trecut care ne pot face mai agili în era AI
Conferința a fost deschisă de David Parmenter, recunoscut internațional drept „King of KPI’s” și autor al unor bestselleruri dedicate performanței organizaționale.
În keynote-ul său, David Parmenter a vorbit despre lecțiile și principiile valoroase din trecut pe care organizațiile le-au uitat. Acestea pot deveni esențiale într-o eră în care AI-ul schimbă rapid modul în care lucrăm și luăm decizii.
Mesajul central al prezentării a fost legat de agilitate, adaptabilitate și echilibrul dintre tehnologie și componenta umană din organizații.
Katrina Collier: recrutarea viitorului are nevoie de autenticitate și conexiune umană
Pe scena Everything HR a urcat și Katrina Collier. Una dintre cele mai apreciate experte internaționale în recrutare și candidate experience.
În prezentarea „Future-Proof Recruiters”, Katrina Collier a vorbit despre provocările pe care inteligența artificială le aduce în recrutare. Mai mult, a discutat despre modul în care recruiterii și liderii HR pot rămâne relevanți într-o lume tot mai automatizată.
Cu peste 22 de ani de experiență și conferințe susținute pe șase continente. Katrina a subliniat importanța conexiunii umane, a gândirii critice și a autenticității în comunicare. Aceste elemente continuă să facă diferența chiar și într-un context dominat de tehnologie.
Alexandru Ungureanu: de la software la „digital coworkers”
Un alt moment important al conferinței a fost susținut de Alexandru Ungureanu, care a abordat una dintre cele mai actuale teme ale momentului: AI Agents și transformarea modului de lucru în organizații.
În cadrul prezentării „What If Your HR Platform Could Think, Act and Optimize?”, Alexandru Ungureanu a explicat cum tehnologia evoluează de la simple instrumente digitale la sisteme capabile să gândească. De asemenea, a explicat cum aceste sisteme pot lua decizii și executa autonom anumite procese.
Discuția a explorat conceptul de „digital coworkers” și noua structură organizațională în care oamenii și AI-ul colaborează. Astfel, împreună creează organizații mai agile, mai eficiente și mai inteligente.
Deiric McCann: oamenii trebuie să simtă că „contează”
Unul dintre cele mai apreciate momente ale zilei a fost prezentarea susținută de Deiric McCann, expert în inteligență emoțională și siguranță psihologică.
Prin discursul „Helping People See How Much They Matter”, Deiric McCann a vorbit despre nevoia fundamentală a oamenilor de a se simți văzuți, apreciați și incluși în organizații.
Conceptul de „mattering” a fost în centrul prezentării sale. Speakerul a explicat cum performanța, apartenența și implicarea angajaților încep prin gesturi simple, autentice și umane.
În contextul accelerării schimbărilor generate de AI și tehnologie, mesajul său a evidențiat faptul că organizațiile performante vor fi cele care vor reuși să combine inovația cu empatia și conexiunea umană.
Everything HR 2026 continuă și în următoarele sesiuni
Agenda conferinței continuă cu paneluri și prezentări dedicate leadershipului transformațional, sănătății mentale în organizații, experienței angajaților și viitorului muncii.
Mai multe informații despre conferință și agenda completă sunt disponibile pe Everything HR 2026.
Urmărește pe Instagram Everything HR tot ce se întâmplă azi și mâine.






