8.5 C
Braşov
vineri, aprilie 24, 2026
spot_img

Măcelăria puterii: De ce nu vor accepta Sorin Grindeanu și PSD „sinuciderea” prin anticipate

L-am întrebat recent la Brașov pe șeful PSD; Sorin Grindeanu, dacă PSD ar accepta ideea alegerilor anticipate. Sorin Grindeanu a oferit un spectacol de amnezie selectivă, demn de un manual de manipulare politică.

Cu un aer doct, șeful PSD s-a făcut că încurcă borcanele: a „uitat” rezultatele de la ultimele parlamentare și s-a refugiat în cifrele de la prezidențiale, care, în mod convenabil, se aliniază cu ultimele sondaje.

Mesajul a fost clar: „Stați liniștiți, partidul nu pierde nimic!”. Realitatea? O matematică a supraviețuirii care îi ține pe social-democrați legați cu lanțuri de fotoliile guvernamentale, chiar dacă „Măcelăria Guvernului” le toacă zilnic imaginea.

Matematica fricii: Parlamentul, fortăreața care se dărâmă

Să privim cifrele pe care Sorin Grindeanu a încercat să le îngroape sub preșul retoricii. PSD ocupă în prezent un număr de fotolii parlamentare bazat pe un scor electoral de acum doi ani, într-un cu totul alt context politic. Astăzi, orice simulare onestă pe baza sondajelor actuale arată un singur lucru: un masacru parlamentar pentru PSD.

Dacă s-ar organiza alegeri anticipate mâine, grupurile parlamentare ale social-democraților s-ar reduce aproape la jumătate. Pentru un partid cu pretenții, o astfel de perspectivă nu este o opțiune politică, ci o sentință la moarte administrativă. De ce ar accepta Sorin Grindeanu și compania să trimită acasă jumătate din „armata” de parlamentari, lăsând în ofsaid jumătate dintre ei??

Eroarea voită: Prezidențialele nu țin loc de Parlament…

Tactica lui Grindeanu de a folosi scorul de la prezidențiale ca unitate de măsură pentru oportunitatea anticipatelor este o fentă ieftină. Alegerile parlamentare sunt despre structură, despre mobilizarea în teritoriu și, mai ales, despre redistribuire.

În actualul peisaj politic fragmentat, unde noi forțe politice mușcă din bazinul electoral tradițional al stângii, PSD știe că „monstrul” parlamentar pe care îl controlează acum este o anomalie față de voința reală a electoratului de astăzi. Anticipatele ar însemna „curățenie generală”, iar PSD este primul care ar avea de suferit, pierzând controlul asupra comisiilor, a banilor și a influenței.

Pentru mai multe informații, citește pe NewsBv.ro

spot_img

Articole Similare

Platforme Sociale

336,765FaniÎmi place
1,287CititoriConectați-vă
772,541CititoriConectați-vă
42,092AbonațiAbonați-vă
- Media Partners -spot_img

Ultimele Articole