Editorial de Doru Dima
De câteva săptămâni, numele lui Allen Coliban este împins tot mai insistent în spațiul public în legătură cu funcția de director al Serviciului Român de Informații. Materialul video apărut recent, „Dosar Politic #1: Cine vrea să pună mâna pe SRI?”, readuce în discuție trecutul său politic, controversele privind studiile, mandatul de primar al Brașovului și interesul său recent pentru activitatea serviciilor secrete.
Trebuie precizat de la început un lucru esențial: în acest moment nu există o nominalizare oficială a lui Allen Coliban pentru conducerea SRI. Există relatări de presă, speculații și informații atribuite unor surse politice potrivit cărora conducerea USR ar susține o asemenea variantă. Tocmai pentru că discutăm despre cea mai importantă structură de informații interne a României, diferența dintre informație confirmată și zvon trebuie păstrată cu maximă rigoare.
Dar simplul fapt că numele său este testat public ne obligă să discutăm dacă Allen Coliban are profilul necesar pentru această funcție.
Din punctul meu de vedere, răspunsul este categoric: NU.
SRI nu este premiu de consolare pentru politicienii care pierd alegeri
Directorul SRI nu poate fi ales după logica împărțirii funcțiilor între partide. Nu este un post care se oferă unui politician pentru fidelitate, pentru sprijin electoral sau pentru că partidul său revendică o bucată din puterea statului.
Allen Coliban a fost primarul Brașovului între 2020 și 2024. În alegerile locale din 2024 a obținut 43,72% și a pierdut funcția în fața lui George Scripcaru. Ulterior, a revenit în Parlament, fiind ales deputat și devenind membru al Comisiei comune pentru controlul parlamentar asupra activității SRI. Acestea sunt fapte publice, nu interpretări. Camera Deputaților confirmă actualul său mandat și apartenența la Comisia SRI.
Pierderea unor alegeri nu descalifică automat un om. Dar nici nu îl califică pentru conducerea unui serviciu de informații.
SRI nu poate deveni traseul profesional firesc al unui politician care a ieșit din administrația locală și caută o repoziționare națională. Conducerea Serviciului presupune o autoritate instituțională enormă, acces la secrete de stat, protejarea contraspionajului, combaterea terorismului, gestionarea amenințărilor hibride și apărarea ordinii constituționale.
Unde este experiența executivă a lui Allen Coliban în domeniul securității naționale? Unde sunt competențele sale demonstrate în analiza strategică, contrainformații, managementul crizelor sau coordonarea unor structuri cu mii de angajați? Calitatea de membru al Comisiei de control nu este echivalentă cu experiența necesară conducerii instituției controlate.
Un inspector al activității unei instituții nu devine automat competent să o conducă.
Problema fundamentală a credibilității
În cazul lui Allen Coliban există și un obstacol imposibil de trecut cu vederea: controversa privind prezentarea studiilor sale.
În trecut, în prezentările sale publice apărea informația că ar fi terminat Facultatea de Automatică și Calculatoare din București. Ulterior s-a stabilit că nu absolvise facultatea și nu obținuse diploma de inginer. Coliban și-a modificat prezentarea și și-a cerut scuze, afirmând că ar fi trebuit să precizeze că a urmat cursurile, fără să obțină licența. Situația a fost relatată pe larg, inclusiv de G4Media, și analizată de platforma de verificare Factual.
Nu lipsa diplomei este problema principală. România a avut și are oameni capabili fără diplome spectaculoase.
Problema este raportarea la adevăr.
Directorul SRI trebuie să fie un reper de credibilitate. Nu pentru că ar trebui să fie un sfânt, ci pentru că întreaga sa putere instituțională se sprijină pe încredere. Președintele, Parlamentul și societatea trebuie să creadă că informațiile transmise de conducerea Serviciului sunt exacte, complete și nealterate de interese personale.
Dacă ai permis ca propriul traseu educațional să fie prezentat ambiguu sau inexact, cum poți solicita societății un cec în alb în chestiuni care, prin natura lor, nu pot fi verificate public?
În orice selecție serioasă pentru o funcție critică, integritatea biografică reprezintă o condiție eliminatorie. În evaluarea oamenilor nu contează numai inteligența sau capacitatea de a vorbi convingător. Contează predictibilitatea comportamentală, asumarea, autenticitatea și consecvența dintre ceea ce spui și ceea ce ești.
Un director al SRI nu poate gândi prin suspiciuni
Într-un interviu acordat HotNews, Allen Coliban a vorbit despre presupusa influență a serviciilor în politică, despre „încărcătura umbroasă” din jurul unor decizii și despre o situație care, în opinia sa, „părea că e un ordin pe unitate”.
În același interviu, a recunoscut însă explicit că nu are o dovadă clară privind influențarea unei decizii politice și că ipoteza trebuie demonstrată. Interviul integral poate fi consultat aici.
Este legitim ca un parlamentar să pună întrebări. Este chiar obligația unui membru al Comisiei de control să fie critic și să solicite explicații.
Dar viitorul director al SRI trebuie să aibă o disciplină a faptelor mult mai severă. Nu poate sugera existența unor conspirații instituționale și apoi să admită că nu deține probe. În serviciile de informații, diferența dintre suspiciune, ipoteză, informație brută și certitudine este fundamentală.
O instituție de asemenea dimensiune nu poate fi condusă prin impresii de tipul „părea că”. Acolo unde există doar aparențe, trebuie să înceapă analiza, nu verdictul public.
Conflictul dintre controlor și aspirantul la funcția controlată
Mai apare o problemă de etică politică.
Allen Coliban este membru al Comisiei parlamentare pentru controlul activității SRI. În această calitate solicită documente, formulează întrebări și critică modul în care funcționează Serviciul. USR îl prezintă drept unul dintre promotorii reformării controlului civil asupra serviciilor secrete.
Acest rol este legitim cât timp este exercitat în interes public.
Dar, în momentul în care numele persoanei care controlează instituția începe să circule pentru conducerea aceleiași instituții, apare o întrebare inevitabilă: unde se termină controlul parlamentar și unde începe campania personală pentru funcție?
Nu afirm că demersurile sale au fost făcute pentru a obține conducerea SRI. Nu există o probă publică suficientă pentru o asemenea concluzie. Dar aparența conflictului de interese politice există și nu poate fi ignorată.
În serviciile de informații, aparența de incompatibilitate poate fi aproape la fel de nocivă precum incompatibilitatea însăși, pentru că distruge încrederea.
SRI are nevoie de un civil, dar nu de orice civil
Conducerea civilă a Serviciului este importantă. Directorul SRI este numit de Parlament, la propunerea președintelui României, și are rang de ministru. Rolul său este tocmai acela de a asigura legitimitatea democratică și controlul civil asupra unei structuri militarizate. Procedura este prezentată chiar de SRI.
Dar „director civil” nu trebuie să însemne „politician disponibil”.
România are nevoie de o persoană cu integritate verificabilă, cultură strategică, experiență managerială majoră, echilibru emoțional și independență reală față de partide. Un om capabil să vorbească puțin, să analizeze mult și să nu transforme informațiile în arme politice.
Nu avem nevoie de un director care să ajungă la conducerea SRI ca rezultat al negocierilor dintre partide, al susținerii oferite într-o campanie electorală sau al presiunii exercitate de un lider politic asupra președintelui.
Materialul video indicat ridică întrebări serioase, dar nu trebuie transformat automat în probă. Un editorial responsabil nu condamnă un om pe baza insinuărilor dintr-o înregistrare. Îl evaluează însă prin faptele confirmate și prin standardele funcției pentru care este vehiculat.
Iar aici concluzia mea rămâne aceeași: Allen Coliban nu întrunește profilul de credibilitate, independență, experiență și rigoare necesar conducerii SRI.
Poate fi deputat. Poate controla parlamentar Serviciul. Poate cere reforme și transparență. Dar între a pune întrebări despre SRI și a conduce SRI există o distanță uriașă.
România nu-și poate permite ca această distanță să fie parcursă printr-un simplu aranjament politic.
Când neadevărul devine tipar de comunicare
În cazul lui Allen Coliban nu mai discutăm despre o singură exprimare nefericită în CV. Mai multe episoade publice ridică o întrebare legitimă și gravă: avem de-a face doar cu exagerări electorale sau cu un tipar repetat de prezentare a proiectelor dorite drept realizări deja existente?
În campania electorală din 2024, Allen Coliban a vorbit la Digi24 despre parcul fotovoltaic al Brașovului ca despre o realizare a administrației sale. La momentul respectiv, proiectul exista juridic și financiar: fusese obținută finanțarea și fusese semnat contractul de proiectare și execuție. Dar aceasta nu însemna că parcul exista și fizic în forma sugerată publicului.
În spațiul public au apărut atunci acuzații potrivit cărora terenul era încă nepregătit, iar panourile achiziționate se aflau în custodia furnizorului, în Olanda. Acuzațiile au fost formulate de adversarul său electoral, George Scripcaru, și trebuie prezentate ca atare, nu ca verdicte definitive. Cert este însă că, la 22 mai 2024, chiar Primăria Brașov anunța că numai aproximativ 25% dintre panouri erau instalate și că lucrările urmau să fie finalizate în luna iunie. Prin urmare, între imaginea unei investiții deja realizate și stadiul fizic al lucrărilor exista o diferență semnificativă.
Mai grav, nici în august 2026 parcul nu era conectat la rețea și nu producea energie pentru oraș. Fostul primar și actuala administrație își transferă reciproc responsabilitatea, dar cetățeanul rămâne cu o întrebare simplă: cum poate fi prezentat electoral drept realizat un obiectiv care, după mai bine de doi ani, încă nu funcționează?
Aici nu mai discutăm despre optimism administrativ. Discutăm despre tendința de a transforma o intenție într-un rezultat, un contract într-o construcție și o construcție într-un obiectiv funcțional. În management, acestea sunt etape complet diferite. În politică, amestecarea lor poate deveni manipulare.
Promisiunea universitară prezentată înainte de a deveni realitate
Un alt exemplu este proiectul colaborării cu Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București.
Trebuie păstrată exactitatea faptelor: a existat un acord de parteneriat între municipalitate și universitate, iar reprezentanții instituției au participat public la prezentarea lui. Nu ar fi corect să afirmăm că universitatea a negat orice discuție sau orice formă de colaborare.
Dar Allen Coliban a mers mult mai departe decât conținutul imediat al acelui acord. În decembrie 2021 anunța că, din următorul an universitar, Brașovul va avea un program de master în urbanism, iar din 2023 un program de licență. Ulterior, informațiile publice au devenit mult mai prudente: se vorbea despre practică pentru aproximativ zece studenți, despre construirea unei programe și despre parcurgerea viitoare a procedurilor de acreditare. Programul universitar anunțat cu termene precise nu s-a materializat atunci în forma promisă.
Și aici observăm același mecanism: perspectiva este prezentată ca certitudine, intenția drept decizie, iar negocierea drept rezultat.
Un asemenea stil de comunicare poate fi întâlnit frecvent în campaniile electorale, dar devine incompatibil cu exigențele conducerii unui serviciu de informații. Directorul SRI nu poate confunda ceea ce se dorește cu ceea ce există, ceea ce este probabil cu ceea ce este confirmat sau informația preliminară cu realitatea demonstrată.
Este Allen Coliban mitoman?
Termenul „mitoman” trebuie folosit cu responsabilitate. Mitomania este o noțiune cu implicații psihologice și clinice, iar un diagnostic nu poate fi formulat de la distanță, pe baza discursurilor politice sau a articolelor de presă. Ar fi incorect profesional să afirmăm că Allen Coliban suferă de o asemenea tulburare în absența unei evaluări de specialitate.
Putem însă formula întrebarea politică și morală: repetarea unor informații inexacte, exagerate sau prezentate prematur indică doar neglijență comunicațională ori relevă un mod problematic de raportare la adevăr?
Un episod poate fi o greșeală. Două pot reprezenta lipsă de rigoare. Dar când controversa studiilor se adaugă promisiunilor prezentate ca realizări și proiectelor descrise înainte de a exista efectiv, nu mai putem cere societății să considere fiecare caz o simplă întâmplare.
Nu este nevoie să-i atribuim un diagnostic pentru a constata o problemă de credibilitate.
Din perspectiva psihologiei organizaționale, selecția pentru o funcție critică nu evaluează numai ceea ce candidatul declară despre sine. Analizează consistența comportamentului său în timp, relația cu adevărul, capacitatea de asumare și distanța dintre promisiune și rezultat. Când discrepanțele se repetă, ele trebuie tratate ca indicatori de risc, nu ca accidente de comunicare.
Atacul politic ca metodă de supraviețuire
Mandatul și campaniile lui Allen Coliban au fost marcate și de confruntări dure cu adversarii politici, de acuzații, etichetări și mesaje distribuite prin susținători sau canale apropiate, susținând în permanență o stare de conflict cu apropiații adversarului politic sau membrii de campanie a-i acestuia, prin hărțuirea acestora prin canalele social media.
Problema verificabilă rămâne climatul de conflict întreținut în jurul administrației sale: adversarul nu era doar un competitor cu o altă viziune, ci era frecvent prezentat ca incompetent, corupt, mafiot sau reprezentant al unui „sistem”. Un asemenea discurs poate mobiliza un electorat, dar nu demonstrează echilibru instituțional.
Directorul SRI nu poate conduce prin logica împărțirii societății între oamenii buni din tabăra sa și inamicii care trebuie neutralizați. El va avea acces la informații despre adversari politici, lideri economici, magistrați, jurnaliști și persoane influente. De aceea, autocontrolul, neutralitatea și respectarea limitelor puterii sunt condiții fundamentale.
Un politician care a arătat că își dorește cu orice preț recâștigarea unei funcții elective trebuie evaluat cu maximă prudență înainte de a primi puterea incomparabil mai mare a conducerii unui serviciu secret.
Nu putem afirma, fără o evaluare și fără probe, că Allen Coliban este mitoman sau că are o anumită tulburare de personalitate. Putem spune însă că istoricul său public ridică întrebări serioase privind structura sa de credibilitate: tendința de a exagera realizările, dificultatea de a delimita proiectul de rezultat, comunicarea conflictuală și discrepanțele dintre afirmațiile publice și realitățile constatate ulterior.
Pentru un politician obișnuit, asemenea probleme pot fi sancționate la vot. Pentru un director al SRI, ele reprezintă un risc de securitate instituțională.
România nu poate pune una dintre cele mai puternice instituții ale statului în mâinile unui om în cazul căruia trebuie să ne întrebăm permanent unde se termină realitatea și unde începe construcția politică.
