Atac cu dronă asupra unui terminal de gaze din Egipt. Două nave au luat foc în portul Damietta, pe fondul escaladării tensiunilor din Orientul Mijlociu
LONDRA/CAIRO, 29 iulie (Reuters). Un tanc plutitor de stocare a gazelor naturale, deținut de o companie americană, a fost lovit de o dronă în portul egiptean Damietta, la Marea Mediterană. Provocând un incendiu care s-a extins la o a doua navă, potrivit companiei britanice de securitate maritimă Ambrey și mai multor surse din industrie și din domeniul securității.
Incidentul ar putea indica o nouă extindere a conflictului din Orientul Mijlociu, în contextul în care tensiunile regionale s-au amplificat în ultimele zile.
Două nave au fost cuprinse de flăcări
Nava de stocare și regazeificare Energos Winter a fost lovită pe partea tribord de un proiectil neidentificat. Impactul a provocat un incendiu, iar flăcările s-au extins ulterior și la nava Gaslog Salem.
Compania britanică Vanguard, specializată în managementul riscurilor maritime, a anunțat că incendiul izbucnit la bordul navei Energos Winter a fost stins.
Și compania de servicii portuare Inchcape a confirmat incidentul. Reprezentanții firmei au precizat că două nave pentru transportul și stocarea gazelor au fost afectate de incendiu în portul Damietta.
Autoritățile egiptene confirmă incendiul
Ministerul Petrolului din Egipt a confirmat că un incendiu a izbucnit la o navă de regazeificare și la o navă de stocare a gazelor din portul Damietta. Autoritățile nu au precizat cauza incendiului și nici nu au confirmat informațiile privind un posibil atac cu dronă.
Potrivit oficialilor egipteni, echipele de intervenție au acționat imediat, conform planurilor de urgență. Incendiul a fost stins rapid, iar în urma incidentului nu au fost înregistrate victime.
Ministrul Petrolului, Karim Badawi, s-a deplasat la fața locului pentru a coordona operațiunile. În același timp, echipele tehnice continuă să evalueze pagubele și impactul incendiului asupra instalațiilor.
Atacul are loc într-un context regional extrem de tensionat
Incidentul s-a produs la scurt timp după ce Iranul a lansat un atac cu rachete. Asupra unor forțe americane din Iordania. Iar Statele Unite și Arabia Saudită au lovit grupări paramilitare susținute de Teheran în Irak.
Președintele american Donald Trump a amenințat cu represalii împotriva Iranului. Iar rebelii houthi din Yemen au anunțat o blocadă navală împotriva Arabiei Saudite. Ceea ce ridică temerile privind extinderea conflictului în întreaga regiune.
Până în prezent, nicio grupare și niciun stat nu și-a asumat responsabilitatea pentru atacul asupra navelor din portul Damietta.
Nava lovită este o infrastructură strategică pentru aprovizionarea cu gaze
Energos Winter este o unitate plutitoare de stocare și regazeificare (FSRU), cu o capacitate de aproximativ 138.250 de metri cubi de gaze naturale lichefiate.
Nava aparține companiei americane Energos Infrastructure, iar operațiunile tehnice, comerciale și de siguranță sunt administrate de Wilhelmsen Ship Management, o altă companie din Statele Unite.
Atacul asupra unei astfel de infrastructuri energetice strategice amplifică îngrijorările privind securitatea transporturilor maritime și a aprovizionării cu energie în estul Mării Mediterane.






