Asociația de Formare și Cercetare în Psihodramă și Psihoterapii de Grup (AFCP) lansează „Growing Connections”, primul proiect Erasmus+, Acțiunea cheie KA122, prin care își propune să instruiască 10 membri ai asociației pentru a răspunde mai eficient și a-și adapta mai bine intervențiile la nevoile vârstnicilor.
Obiectivele proiectului vizează:
- Dezvoltarea competențelor a 4 membri de proiectare a unor programe de intervenție adaptate nevoilor vârstnicilor, pe parcursul celor 18 luni de derulare a proiectului;
- Dezvoltarea abilităților a 4 membri de includere a vârstnicilor în activități de grup, pe parcursul celor 18 luni de derulare a proiectului;
- Dezvoltarea competențelor de relaționare a 2 membri din organizație, pe parcursul celor 18 luni de derulare a proiectului.
Proiectul „Growing Connections” se derulează în perioada mai 2026 – octombrie 2027 și cuprinde mai multe etape:
- iulie – noiembrie 2026: 10 membri ai asociației vor participa la 3 cursuri structurate și 2 schimburi de experiență în țări membre ale Uniunii Europene, pe teme legate de andragogie, starea de bine a vârstnicilor, metode eficiente de incluziune și relaționare potrivite pentru această categorie de vârstă;
- septembrie 2026 – martie 2027: Organizarea activităților de multiplicare a cunoștințelor învățate pe parcursul mobilităților pentru personalul din alte organizații care lucrează cu vârstnicii;
- februarie – iunie 2027: Realizarea unui program de intervenție pentru vârstnici, cu activități pentru dezvoltarea competențelor de relaționare, sprijin emoțional și comunicare eficientă. Structura programului va fi detaliată într-o broșură de activități.
În urma implementării acestui proiect vor fi realizate, printre altele, un program de activități pentru dezvoltarea competențelor de relaționare a vârstnicilor care va cuprinde 10 ateliere practice, o broșură de activități dedicate specialiștilor din domeniu, cu structura detaliată a programului și 5 ateliere practice dedicate personalului care lucrează cu vârstnicii, axate pe metode inovative de educație nonformală.
Proiectul „Growing Connections”, nr. 2025-2-RO01-KA122-ADU-000372532, este finanțat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+, acțiunea Proiecte de scurtă durată pentru mobilitatea cursanților și a personalului din domeniul educației adulților (KA122-ADU). Valoarea eligibilă a proiectului este de 23.446 euro.
Asociația de Formare și Cercetare în Psihodramă și Psihoterapii de Grup (AFCP) este o organizație nonguvernamentală cu sediul în Brașov, România, înființată în august 2024 și este acreditată de Colegiul Psihologilor din România. Scopul Asociației este desfăşurarea de activităţi complexe în domeniul formării profesionale de lungă durată și continue în domeniul psihoterapiei și consilierii psihologice, precum și a formării continue, complementare, perfecționării și cercetării în domeniul psihologiei, psihoterapiei și în alte domenii conexe.
Pentru detalii suplimentare:
psihodrama-afcp.ro
[email protected]
📞 +40 720 432 757






