Vrei să-ți faci ziua – și viața – mai frumoasă, mai liniștită, mai împăcată? Ia-o încet, la pas. O casă n-o construiești demolând alte case; o construiești etapă cu etapă, de la săpat fundația (nu de la acoperiș). Așa și cu viața: în fiecare zi câte puțin. Nici n-o să-ți dai seama când ajungi acolo unde vrei.
„Corpul este o tabelă de scor pentru exagerări și neglijențe”
Când eram tânăr ficior, vorba aia, am avut și eu o groază de nopți pierdute. Nu neapărat la chefuri sau chermeze (jucam bridge cu poftă și fără limite pe vremea aia) și nicidecum la învățat, dar am pierdut multe, da.
M-am apucat de fumat, mare greșeală. Am lucrat în vânzări directe, o meserie în care știi când pleci de acasă dar nu știi când te întorci, o meserie în care „mese neregulate” e în fișa postului, cum ar veni.
Am condus oameni cam toată viața mea profesională în multinaționale, iar asta m-a dotat cu o gastrită cronică ușor de confundat uneori cu un ulcer incipient.
Toate astea s-au adunat. Nu le-am simțit atunci – eram tânăr, ferice, rezistent și mi se părea că o să trăiesc veșnic. Dar fiecare noapte la bridge, fiecare masă de prânz sau cină sărită pentru că mai aveam de ajuns pe la clienți, fiecare supărare pe oamenii mei (sau a lor pe mine, că e valabil și așa) au lăsat urme în organismul meu. Urme pe care acum, la cam jumătatea părții a doua din viață, le resimt.
Corpul meu m-a ajutat cât a putut; acum nu mai poate. E rândul meu să mă potolesc și să-l ajut pe el. Mai bine mai târziu decât niciodată, dar și mai bine ar fi fost să nu fie nevoie.
Cititorule, ești tânăr, ferice și rezistent (la vârsta mea cam toți din jurul meu pot fi numiți „tineri” 😊). Împrietenește-te cu corpul tău înainte ca el să te tragă de mânecă, pentru că trasul de mânecă înseamnă mers la doctori scumpi, medicamente și nopți nedormite de griji. Care adaugă la datoria pe care ai acumulat-o deja față de el.
Ia-ți o pauză de la excese din când în când. Pune jos telefonul sau tableta și mergi devreme la culcare măcar săptămânal. Înlocuiește băutura cu un suc stors cu mâinile tale. Învață să te bucuri de lucrurile mici, ca să uiți de necazurile mari. Ajută ceasul să te ajute cu un program sănătos. Da, uneori lucrurile o iau razna și n-ai ce face; exact atunci îți vei recunoscător că ai avut grijă de corpul tău.
Pentru că, dacă tu uiți repede, corpul tău ține socoteala. Nu lăsa datoriile să ți se adune.
Pe Cătălin Blaga îl gasiți aici: https://www.linkedin.com/in/catalin-octavian-blaga-4666112a/
Informează-te inteligent numai cu GPINews.live şi TVGPINews.




