25.7 C
Braşov
miercuri, iunie 18, 2025
spot_img

Surse: Nicușor Dan îl va desemna premier pe Ilie Bolojan săptămâna aceasta

Nicușor Dan urmează să-l desemneze premier pe Ilie Bolojan. Cei doi au negociat duminică seară.

Președintele României, Nicușor Dan, urmează să-l desemneze în această săptămână pe liderul PNL, Ilie Bolojan, în funcția de prim-ministru, au confirmat surse politice pentru Adevărul.

Ilie Bolojan, desemnat premier, săptămâna aceasta

Decizia vine în contextul în care actualul mandat de premier interimar al lui Cătălin Predoiu expiră în doar câteva zile, iar negocierile pentru formarea noului guvern au intrat pe ultima sută de metri.

Potrivit surselor citate, Nicușor Dan și Ilie Bolojan au avut o discuție telefonică duminică seară, în cadrul căreia au convenit asupra principalelor direcții pentru constituirea viitorului Cabinet.

În cadrul întâlnirilor de luni de la Palatul Cotroceni, șeful statului a transmis partidelor implicate în negocieri că intenționează să oficializeze desemnarea în perioada imediat următoare.

Ideea unei rotative guvernamentale a fost abandonată

Noul executiv ar urma să fie susținut de o coaliție amplă, formată din PSD, PNL, USR și UDMR. Spre deosebire de formula guvernării anterioare, se pare că ideea unei rotative guvernamentale a fost abandonată.

Vasile Blaga, lider marcant al liberalilor, a criticat dur această practică:

Trebuie să fii fraier să mai faci o a doua oară rocada. România are nevoie de un plan serios pentru Bruxelles, nu de compromisuri pe termen scurt.

Pentru a citi articolul în întregime faceți click aici.

Informează-te inteligent numai cu GPINews.live şi TVGPINews

Articole Similare

Platforme Sociale

50,878FaniÎmi place
421CititoriConectați-vă
899CititoriConectați-vă
2,922AbonațiAbonați-vă
- Media Partners -spot_img

Ultimele Articole