„Mergeți la spitalul unde v-ați operat”, replica unui medic rezident de la Spitalul Universitar de Urgențe București către un pacient cu infecție după operație de bypass, caz care ilustrează dificultățile cu care se confruntă un pacient cu infecție după operație de bypass atunci când are nevoie de îngrijiri medicale postoperatorii în alt oraș.
Un pacient operat pe cord ajunge să caute ajutor după apariția unei infecții în zona inciziei. În locul unei evaluări medicale prompte, este îndrumat să se întoarcă la medicul care l-a operat. Dincolo de instituțiile implicate și de identitatea persoanelor, cazul ridică o întrebare gravă: ce se întâmplă cu pacientul atunci când responsabilitatea este pasată de la un spital la altul?
Povestea relatată publicației noastre începe la Sibiu. Un bărbat din apropierea Bucureștiului a fost supus unei operații de bypass la Spitalul Polisano–MedLife. La aproximativ zece zile după scoaterea firelor, în zona inciziei a apărut o infecție.
O infecție postoperatorie nu este o simplă neplăcere. Cu atât mai puțin în cazul unui pacient care a trecut recent printr-o intervenție cardiacă majoră. Este o situație care trebuie evaluată medical, pentru a se stabili gravitatea, cauza și tratamentul necesar.
Fiind departe de Sibiu, pacientul s-a prezentat la un spital de stat din București. Potrivit relatării primite, personalul medical i-ar fi recomandat să se întoarcă la chirurgul care îl operase, fără să îi efectueze analizele necesare pentru evaluarea infecției.
Nu avem, în acest moment, punctul de vedere al unității medicale și nici documentele clinice care să permită reconstituirea completă a situației. Din acest motiv, cazul trebuie prezentat cu prudență. Dar întrebările pe care le ridică nu pot fi ignorate.
Informează-te inteligent numai cu GPINews.live şi TVGPINews.
Pacientul nu este un colet care poate fi returnat expeditorului
Este firesc ca medicul care a realizat operația să fie informat despre apariția unei complicații. El cunoaște intervenția, istoricul medical și particularitățile cazului. Continuitatea îngrijirii este importantă.
Dar aceasta nu ar trebui să însemne că un alt spital poate refuza evaluarea inițială a pacientului, mai ales atunci când există semnele unei posibile complicații postoperatorii. Între recomandarea unui control la chirurgul operator și refuzul oricărei investigații există o diferență esențială.
Un pacient recent operat, care prezintă o infecție în zona inciziei, nu poate fi tratat ca o problemă administrativă. El nu aparține unui anumit medic, unei anumite clinici sau unui anumit sistem – privat ori public. Este un om care solicită ajutor medical și care are nevoie, înainte de orice, de o evaluare.
Trimiterea lui către spitalul în care a fost operat poate face parte din conduita ulterioară. Dar până la acel moment cine verifică dacă infecția este superficială sau profundă? Cine stabilește dacă există febră, afectare sistemică ori alte complicații? Cine își asumă riscul deplasării pe o distanță de sute de kilometri?
Medicul „indisponibil” în timpul gărzii (dormea), văzut de un rezident
Potrivit aceleiași relatări, situația ar fi fost agravată de faptul că medicul aflat de gardă nu ar fi fost disponibil pentru că – se odihnește, într-o noapte de duminică, 2 august la ora 12 noaptea, după o așteptare de 4 ore, pentru stabilirea unui diagnostic. Medicul rezident trimițându-l la plimbare pe pacient, adică acolo unde a fost operat, 350km distanță.
Formularea este tulburătoare. Garda medicală există tocmai pentru situațiile care apar noaptea, în weekend sau în afara programului obișnuit. Boala nu verifică orarul înainte să producă o complicație, iar infecțiile nu așteaptă dimineața zilei de luni.
Nu putem afirma, în lipsa unui răspuns oficial, de ce medicul nu a consultat pacientul, dacă se afla într-o altă urgență sau cum a fost evaluat cazul de personalul prezent. Tocmai de aceea, unitatea medicală ar trebui să poată explica limpede ce s-a întâmplat, ce proceduri au fost urmate și pe ce criterii s-a decis îndrumarea pacientului către chirurgul operator.
Problema nu este doar dacă medicul era fizic prezent. Problema este dacă sistemul de gardă a funcționat astfel încât pacientul să primească evaluarea de care avea nevoie.
Teama de consecințe spune multe despre sistem
Există un element și mai îngrijorător. Pacientul nu dorește să depună o sesizare publică și nici să fie identificat, deoarece se teme că va mai avea nevoie de acel spital și că ar putea întâmpina probleme.
Această teamă este, în sine, un diagnostic al relației dintre pacient și sistemul medical.
Un om vulnerabil, dependent de servicii medicale, ajunge să creadă că, dacă reclamă o experiență incorectă, ar putea fi tratat diferit în viitor. Poate că teama sa nu se va confirma niciodată. Dar faptul că ea există arată cât de fragilă este încrederea pacientului în instituțiile care ar trebui să îl protejeze.
Pacientul nu trebuie să aleagă între dreptul de a semnala o problemă și posibilitatea de a primi îngrijiri medicale în viitor. O reclamație nu ar trebui privită ca un atac la adresa medicilor, ci ca un instrument prin care pot fi descoperite și corectate disfuncționalitățile.
Public sau privat, responsabilitatea nu dispare
Cazul scoate la suprafață și ruptura dintre sistemul privat și cel public. Pacientul a fost operat într-o unitate privată, dar a cerut ajutor ulterior unui spital public, aflat mai aproape de domiciliul său.
Din perspectiva pacientului, această împărțire instituțională este secundară. El are nevoie de asistență medicală, nu de o dezbatere despre cine „deține” cazul. Faptul că intervenția a avut loc într-un spital privat nu ar trebui să transforme pacientul într-o persoană indezirabilă pentru sistemul public. La fel cum prezentarea la un spital public nu înseamnă că unitatea privată este eliberată de responsabilitatea urmăririi postoperatorii.
Este nevoie de comunicare între instituții, de protocoale clare și de asumarea continuității îngrijirii. Pacientul nu poate fi obligat să joace rolul curierului între două sisteme care nu comunică.
O problemă mai mare decât un singur caz
Acest articol nu urmărește condamnarea unui medic sau a unui spital înainte de clarificarea tuturor faptelor. Relatarea pacientului trebuie verificată, iar unitatea medicală are dreptul să ofere propriile explicații.
Însă cazul descrie un fenomen pe care prea mulți pacienți spun că îl întâlnesc: lipsa comunicării, pasarea responsabilității, absența explicațiilor și teama de a reclama.
În medicină, competența profesională este indispensabilă, dar nu este suficientă. Pacientul are nevoie și de disponibilitate, empatie și asumare. Mai ales atunci când este recent operat, speriat și confruntat cu o posibilă complicație.
O infecție postoperatorie nu ar trebui să devină un traseu birocratic între Sibiu și București. Iar un pacient nu ar trebui să fie nevoit să tacă de teamă că, data viitoare când va avea nevoie de ajutor, cineva își va aminti că a îndrăznit să vorbească.
Întrebarea fundamentală rămâne: atunci când fiecare instituție indică spre cealaltă, cine mai are grijă de pacient?
Informează-te inteligent numai cu GPINews.live şi TVGPINews.
