Președintele liberal Ilie Bolojan a confirmat propunerea comună PNL-USR-UDMR.
„Am hotărât să-l susținem pe Siegrified Mureșan ca propunere de premier”, a transmis Ilie Bolojan.
El a explicat că pe Mureșan îl recomandă experiența cu fondurile europene și cu bugetele mari de investiții. De asemenea, Bolojan a spus că Mureșan este un profesionist atașat valorilor europene.
„Propunerea noastră vine să ofere soluții astfel încât să se ajungă la un acord care să permită instalarea unui guvern în perioada următoare”, a precizat Ilie Bolojan.
La rândul său, președintele USR, Dominic Fritz, a spus că în ședința Birolului Național s-a votat susținerea acestei propuneri.
„Sigfried Mureșan este un europarlamentar experimentat, un economist cu multă experiență și de negociere, și de făcut bugete și este un om pe care putem să-l susținem pentru o echipă funcțională de guvernare. România are nevoie de un guvern plin. A fost un act de iresponsabilitate faptul că fostul partener de coaliție PSD a dat jos acest guvern și de aceea ne așteptăm că acum, în această criză guvernamentală, și PSD să fie rezonabil.
Nu este rezonabil să avem acum un guvern monocolor PSD și de aceea propunerea de a avea acum un guvern minoritar de dreaptă cu Sigfried Mureșan premier este una rezonabilă, responsabilă și una care poate să deblocheze această criză și, bineînțeles că sperăm că vom primi susținere pentru ea, pentru că românii se așteaptă să avem un guvern plin”, a spus Fritz.
La conferința comună, din partea UDMR a participat Lóránd Turos. El a spus că această soluție este „viabilă” și poate pune capăt crizei politice.
„După circa două luni de zile de criză politică se pare că azi am venit cu o soluție viabilă. Azi dimineața, Prezidiul Executiv al UDMR a decis să susțină această variantă, să îl susținem pe domnul Sigfried Mureșan pentru a fi premierul României și sper că în câteva zile să se termine cu această criză politică guvernamentală și să putem lucra împreună pentru restabilirea acelor valori pentru care am pornit la un drum comun acum un an”, a declarat Lóránd Turos.
PNL, USR și UDMR îl propun pe Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru al României
Siegfried Mureșan a susținut primul său discurs după ce a fost propus de PNL, USR și UDMR pentru funcția de premier. El a mulțumit partidelor pentru susținere și a spus că România are nevoie de modernizare și reforme.
Eurodeputatul Siegfried Mureșan, vicepreședinte al Partidului Popular European și propunerea PNL, USR și UDMR pentru funcția de prim-ministru, a făcut vineri primele declarații după anunțul susținerii sale de către cele trei partide.
Acesta a transmis că decizia a fost luată în mod transparent în interiorul partidelor și a mulțumit celor care l-au propus.
„În primul rând, mulțumesc mult colegilor din Partidul Național Liberal și partenerilor noștri de încredere din USR și din UDMR pentru faptul că în mod transparent în birourile de conducere ale tuturor celor trei partide în mod transparent și deschis au dezbătut o soluție și au propus nominalizarea mea pentru funcția de prim-ministru al României”, a transmis el.
„Convingerea mea este că oamenii din România vor modernizare, vor reformare iar preocuparea noastră, dorința noastră este să venim să facem o ofertă onestă, de cele trei partide, oamenilor care vor o Românie în care munca cinstită să fie răsplătită, să fie apreciată, un stat care să sprijine oamenii cetățenii”.
Siegfried Mureșan a spus că este conștient de urgențele economice și administrative ale țării.
„Sunt conștient care sunt urgențele României, iar urgențele României sunt exact temele pe care de ani de zile lucrez în Parlamentul European și la nivel european.”
Acesta a făcut referire și la implicarea sa în negocierile privind mecanismele europene de finanțare, inclusiv Planul Național de Redresare și Reziliență.
Mai multe detalii pe newsbv.ro






