Geneva (Reuters) – Membrii Uniunii Europene de Radiodifuziune (EBU) vor vota în luna noiembrie asupra participării Israelului la concursul Eurovision 2026, care va avea loc la Viena, a anunțat EBU vineri.
Concursul Eurovision, care se declară apolitic, a fost în acest an subiectul unor controverse legate de războiul din Gaza.
Informează-te inteligent numai cu GPINews.live şi TVGPINews.
Votul EBU privind KAN, postul de televiziune public israelian
„Un vot privind participarea la Eurovision 2026 va avea loc în cadrul unei ședințe extraordinare a Adunării Generale a EBU. Aceasta se va desfășura online la începutul lunii noiembrie”, a declarat EBU pentru Reuters. Organizația a precizat ulterior că votul se referă la participarea postului de televiziune public israelian KAN.
Doar posturile publice de media membre ale EBU pot participa la acest concurs urmărit la nivel internațional. KAN este singurul membru EBU din Israel, a subliniat organizația.
KAN nu a răspuns imediat solicitării pentru comentarii.
Controverse și poziții ale țărilor participante
Ziarul austriac Kronen Zeitung a raportat joi că membrii EBU au fost informați despre vot printr-o scrisoare de la președinta organizației, Delphine Ernotte-Cunci.
Scrisoarea, prezentată parțial de ziar, menționa că board-ul executiv al EBU a recunoscut că nu poate ajunge la o poziție consensuală privind implicarea KAN în competiție.
„Deoarece Uniunea nu s-a confruntat niciodată cu o situație atât de controversată, consiliul executiv a decis că această problemă necesită o decizie luată pe o bază democratică mai largă”.
Pe 16 septembrie, consiliul radiodifuzorului spaniol de stat RTVE a votat pentru retragerea Spaniei din concursul Eurovision 2026. Acest concurs va avea loc în mai la Viena, în cazul în care Israelul va participa.
Spania este a cincea țară care a făcut o astfel de declarație, după Țările de Jos, Slovenia, Islanda și Irlanda. Este și primul stat din grupul „Big Five” – care mai include Marea Britanie, Germania, Italia și Franța. Aceste țări se califică automat în finala concursului.
Presiuni asupra EBU și reacții internaționale
Mai multe țări au cerut EBU să excludă Israelul din ediția Eurovision 2025. De asemenea, cântărețul austriac JJ, câștigătorul ediției din acest an, a cerut excluderea Israelului și în 2026.
În septembrie, o Comisie de anchetă a Națiunilor Unite a concluzionat că Israelul a comis genocid în Gaza – acuzații respinse ferm de autoritățile israeliene.