AUTOR: DORU DIMA
România distrusă de români
România anului 2025 este o țară paradoxală: creștere economică raportată în statistici, consum în expansiune, centre comerciale pline și investiții străine în IT sau servicii. Și totuși, în spatele acestei aparente prosperități, economia românească are o slăbiciune structurală. Produce prea puțin și consumă prea mult.
Explicațiile se află în istorie. În anii ’90, România a intrat într-o tranziție brutală, fără strategie clară. În acea perioadă, industriile construite în decenii au fost lăsate să se prăbușească sau au fost vândute pe nimic. Fabricile care exportau și susțineau comunități întregi au fost lichidate, iar terenurile lor au devenit mall-uri sau cartiere rezidențiale.
Această „dezindustrializare” nu a fost un fenomen natural. A fost rezultatul unor decizii politice și economice care au transformat România dintr-o țară producătoare într-una consumatoare. În loc să păstrăm și să modernizăm uzinele, am ales să le distrugem. În loc să investim în valoare adăugată, am preferat importurile și speculațiile imobiliare.
Acest proces se vede cel mai clar în Brașov. Odinioară, era unul dintre cele mai industrializate orașe ale României. Aici, trei coloși – Tractorul, Rulmentul și Steagul Roșu – au fost reduși la ruine. În locul lor au rămas comunități mutilate social și economic.
În anii de glorie, zeci de mii de oameni lucrau în aceste uzine, iar produsele lor ajungeau în toată lumea. Astăzi, singurele care cresc pe aceste terenuri sunt mall-urile, blocurile și iarba sălbatică printre betoane.

Ceea ce urmează este un dosar editorial în patru părți, care spune povestea acestor prăbușiri industriale:
- Tractorul, tăiat la fier vechi de Flavus Investment;
- Rulmentul, gloria preciziei românești, lăsat să moară prin lichidare;
- Steagul Roșu, camionul României, vândut pe 1 euro și adus la faliment de Pesaka Astana, Asociația Pro Brașov și ulterior Ioan Neculaie).;
- și, în final, concluzia: cum România s-a distrus singură și a devenit o piață de consum.

Aceste povești nu sunt simple episoade locale. Ele sunt cheia de înțelegere a economiei românești de azi: dependentă de importuri, cu prea puține afaceri care creează valoare reală și cu generații de muncitori abandonați.
Timp de 4 săptămâni vom publica 4 editoriale care ne vor face să nu uităm, pentru că ISTORIA SE REPETĂ.
La capătul drumului, concluzia este amară și inevitabilă:
ROMÂNIA DISTRUSĂ DE ROMÂNI.