12.3 C
Braşov
miercuri, mai 28, 2025
spot_img

Călin Georgescu se retrage din viaţa politică: „Această etapă a mişcării suveraniste s-a încheiat”

Călin Georgescu și-a anunțat retragerea din viața politică.

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale din România Călin Georgescu a anunţat, luni seară, că se va retrage din viaţa politică şi că va rămâne un observator al vieţii publice şi sociale.

El a precizat că se va concentra asupra familiei sale care are nevoie de linişte şi sănătate.

Georgescu a menţionat că nu va prelua conducerea vreunui partid politic, potrivit News.ro.

Călin Georgescu: „Această etapă a mişcării suveraniste s-a încheiat”

Am ales să închei şi implicarea mea activă în procesul politic, considerând că această etapă a mişcării suveraniste s-a încheiat, din punctul meu de vedere. Vreau să subliniez că această alegere este una personală şi nu implică nicio judecată asupra celor care continuă să susţină această cauză.

Aleg să fiu, de acum înainte, un observator pasiv al vieţii publice şi sociale. Nu este o renunţare, ci o alegere responsabilă făcută cu respect faţă de popor şi cu înţelegere faţă de situaţia actuală.

Îmi concentrez acum toată atenţia şi energia asupra familiei mele, care are nevoie de linişte şi mai ales de sănătate, după această perioadă intensă şi tumultoasă”, a anunţat, luni seară, Călin Georgescu, la Realitatea TV.

Fostul candidat la Preşednţia României a mai anunţat că nu va conduce niciun partid politic şi nici nu va crea o platformă politică.

Aleg să rămân în afara oricărei structuri de partid, nu fac parte din niciun partid politic, parlamentar sau neparlamentar şi nu sunt afiliat politic în niciun fel.

Aleg să-mi păstrez o poziţie neutră şi echidistantă fără apartenenţe politice. Nu doresc să ocup nicio funcţie în statul român în actuala situaţie.

Nu am intenţia de a prelua conducerea vreunui partid politic şi nu voi da curs unor astfel de propuneri. Nu urmăresc să creez o platformă politică şi nu intenţionez să înfiinţez un partid”, a declarat Georgescu.

Pentru a citi articolul în întregime faceți click aici.


Articole Similare

Platforme Sociale

50,712FaniÎmi place
359CititoriConectați-vă
821CititoriConectați-vă
2,782AbonațiAbonați-vă
- Media Partners -spot_img

Ultimele Articole