„Am intrat pe poarta fabricii la 18 ani și am ieșit la 50, când ne-au spus că nu mai e nevoie de noi. A doua zi au început să taie halele. Parcă ne tăiau și pe noi odată cu ele.”
— fost muncitor la Tractorul Brașov
Tractorul – mândria unei țări
Uzina Tractorul Brașov a fost un simbol al industrializării României. Înființată în anii ’20, dezvoltată masiv după 1948, fabrica a ajuns să fie cel mai mare producător de tractoare din Europa de Est.
- În anii ’80, aici lucrau peste 25.000 de oameni.
- Tractoarele brașovene ajungeau în peste 100 de țări.
- Capacitatea maximă de producție: 32.000 de tractoare pe an.
- În 1990, uzina avea circa 22.000–23.000 de angajați.
Tractorul nu era doar o fabrică. Era o comunitate, o școală de meserii, o garanție a stabilității pentru zeci de mii de familii.
Declinul
După 1990, lipsa unei strategii coerente de privatizare, corupția și presiunea pieței libere au început să erodeze stabilitatea uzinei.
- În 2004, producția scăzuse la 4.000 de tractoare.
- În 2007, mai rămăseseră doar 1.900 de angajați.
- Acela a fost anul lichidării oficiale.
Tentativele de a găsi parteneri internaționali au eșuat. Bine, nici nu au dorit să o salveze. Statul român a preferat să vândă, era mai simplu.
Flavus Investment – „salvatorul” din Cipru
În 2007, platforma Tractorul a fost cumpărată de Flavus Investment, o companie obscură cu sediul într-o căsuță poștală din Cipru la vremea aceea. În România, tranzacția a fost intermediată de Flavus Investiții SRL, o firmă cu capital social de doar 200 de lei, cam cât aveau 99% dintre companiile de la acea vreme.
Prețul plătit: 77 de milioane de euro – o sumă considerată mult sub valoarea reală a activelor.
Flavus a promis investiții de 800 de milioane de euro într-un parc imobiliar și industrial. În realitate, a început demolarea. Parcul imobiliar reprezintă astăzi mândria Brașovului, cartierul Coresi. Despre parcul industrial? Numai de bine.
Fier vechi și lacrimi
Muncitorii au privit neputincioși cum halele unde munciseră zeci de ani erau tăiate cu flacăra oxiacetilenică.
„Îi vedeam cum vin cu lămpile de tăiat. Halele unde am lucrat o viață erau făcute bucăți. Metalul pleca pe camioane, iar noi rămâneam acasă, cu carnetul de muncă gol.”
— fostă angajată la montaj
Pentru Flavus, Tractorul nu era o uzină, ci o mină de fier vechi. Ei și-au făcut treaba, e adevărat că pe jumatate.
Informează-te inteligent numai cu GPINews.live şi TVGPINews.
Ce a pierdut Brașovul
- Zeci de mii de locuri de muncă au dispărut.
- O comunitate întreagă și-a pierdut rostul.
- Brașovul a pierdut un brand industrial de valoare globală.
În locul halelor s-au ridicat mall-uri, hipermarketuri și cartiere, azi renumitul Coresi. Locurile de muncă create nu se compară, nici ca număr, nici ca stabilitate, cu cele pierdute.
„Tata a lucrat 30 de ani acolo. Când a venit acasă după închidere, nu mai era același om. Parcă i-au luat viața odată cu fabrica.”
— fiica unui fost muncitor
Simbolul jafului tranziției
Preluarea Flavus a devenit un caz emblematic al tranziției românești: o companie fără forță reală cumpără pe nimic un colos industrial, promite investiții și lasă în urmă doar ruine.
Tractorul nu a murit de moarte naturală. A fost tăiat la fier vechi, iar odată cu el s-au prăbușit speranțele și siguranța a mii de familii.
Lecția amară
Când distrugi o fabrică precum Tractorul, nu distrugi doar clădiri. Distrugi tradiție, cunoaștere, comunitate.
Pentru Brașov, guvernanții de la acea vreme au rămas sinonimul sfârșitului. Pentru România, Tractorul este imaginea unei tranziții în care industriile au fost lichidate, nu transformate.
