Ministerul Apărării urmează să negocieze cu oficialii din Kiev în așa fel încât drone militare să fie produse în România, iar mai apoi vândute în alte țări europene. Danemarca și Norvegia au semnat deja proiecte asemănătoare cu Ucraina, informează Digi24.
Romania ar putea produce drone militare la Carfil Braşov
Informațiile au fost confirmate de Ministerul Apărării Naționale într-o întâlnire cu jurnaliștii. Ministrul Apărării Naționale urmează să se întâlnească cu oficial, cu omologul său din Ucraina și să discute despre această afacere. Nu este un plan de business extrem de de complicat.
Practic, România ar trebui să plătească pentru detaliile unor drone militare dezvoltate până acum de ucraineni ca urmare a experienței de război acumulate în ultimii ani, când au devenit o super-putere în ceea ce privește dronele.
Următorul pas ar fi determinat de investiții într-o fabrică din România, cel mai probabil cea de la Brașov, iar acolo românii și ucrainenii ar trebui să lucreze împreună pentru fabricarea dronelor.
Majoritatea aparatelor de zbor vor ajunge în dotarea Armatei Române, însă multe dintre ele vor fi și vândute în alte țări europene, conform planului. Partea bună a acestei asocieri este că Ucraina este dispusă să facă această afacere pentru că își dorește bani.
Partea rea este că România nu are bani, așadar, o astfel de afacere este foarte greu de pus în aplicare în acest an. Cel mai probabil, pași suplimentari vor fi făcuți în 2026, atunci când se va aproba noul buget al armatei, informează Digi24.
Drone militare americane la Carfil Brașov
Romania ar putea produce drone militare la Carfil Braşov, mizând pe experiența de război a Ucrainei și pe tehnologia americană.
În paralel, un proiect mai concret se află în fază avansată de implementare și ar putea debuta în această vară, potrivit surselor Defense Romania.
Ministerul Economiei a anunțat că producătorul de stat Carfil SA va începe asamblarea a mii de drone militare și civile în unitatea sa de la Brașov. Această inițiativă este rezultatul unui acord strategic semnat pe 24 mai 2024 între România și compania americană Periscope Aviation.
Acordul prevede un transfer tehnologic complet, nu doar achiziția de produse finite, cu scopul dezvoltării unei capacități industriale locale. Ținta asumată este atingerea unei producții anuale de aproximativ 3.500 de unități.
„Linia de producție este montată”, a declarat fostul ministru al Economiei, Bogdan Ivan, în luna iunie, precizând că prototipurile au fost deja testate.
Acest proiect marchează o oportunitate strategică pentru Carfil, companie cu peste un secol de experiență în producția de muniții tradiționale și aruncătoare de grenade, care acum se orientează către sisteme autonome.
Efortul este susținut de institute naționale de cercetare aerospațială, precum INCAS și COMOTI, evidențiind o coordonare națională în domeniul tehnologiilor avansate.
Pentru a citi articolul în întregime faceți click aici.
Informează-te inteligent numai cu GPINews.live şi TVGPINews