Autor: Doru Dima
Într-o epocă în care dirijoratul riscă să alunece fie în spectacol facil, fie în manierism autoreferențial, Bogdan Costache propune o formulă tot mai rară. Aceasta se caracterizează prin rigoare vieneză fără rigiditate, emoție fără sentimentalism, autoritate fără teatralitate. Concertul Regal Vienez pe care îl conduce nu este doar un eveniment monden cu parfum imperial. Este, de asemenea, o demonstrație de cultură muzicală autentică, transmisă printr-un dirijor care știe exact ce face și, mai ales, de ce face.
O generație care a învățat să nu epateze
Costache aparține acelei generații de muzicieni români care nu mai simt nevoia să demonstreze nimic prin exces de gest sau retorică dirijorală. Violonist de formație, cu o disciplină instrumentală evident internalizată, el dirijează cu o economie de mișcare. Aceasta trădează un lucru rar: controlul profund al frazei muzicale. Nu „arată” muzica, o construiește.
Într-un repertoriu adesea tratat superficial – Strauss, Lehár, Suppé – Costache refuză capcana dulcegăriei și a tempos-urilor gonflate artificial. În schimb, propune un sunet aerisit, un puls stabil și o eleganță ritmică. Aceasta amintește mai degrabă de tradiția orchestrelor vieneze de școală veche decât de versiunea comercializată a acestui repertoriu.
Concertul Regal Vienez: o arhitectură, nu un colaj
Programul Concertului Regal Vienez este adesea perceput drept o succesiune de „piese plăcute”. Sub bagheta lui Costache, însă, concertul capătă arhitectură. Există tensiune construită, respirație de ansamblu, gradație dinamică și – mai ales – o coerență stilistică riguroasă.
Informează-te inteligent numai cu GPINews.live şi TVGPINews.
Valsul nu este lăsat să devină o baladă sentimentală, polca nu este accelerată isteric pentru efect. Marșurile își păstrează noblețea fără a deveni greoaie. Fiecare piesă este tratată ca parte dintr-un discurs muzical coerent, nu ca moment de aplauze ușoare.
Dirijorul ca garant de stil
Ceea ce impresionează la Bogdan Costache este refuzul compromisului stilistic. El nu dirijează „pentru public”, ci pentru muzică – iar publicul, paradoxal, răspunde mai intens tocmai acestei onestități. Nu există efecte gratuite, nu există accelerări demonstrative, nu există rubato artificial. Există însă frază, respirație, eleganță, proporție.
Este tipul de dirijor care îți amintește că muzica vieneză nu este kitsch festiv, ci o formă sofisticată de artă a echilibrului. Există un echilibru între grație și disciplină, între emoție și structură.
Un brasovean cu pedigree central-european
Faptul că Bogdan Costache vine din Brașov – oraș cu ADN cultural central-european – nu este deloc întâmplător. Disciplina sa sonoră, simțul proporției și refuzul ostentației sunt trăsături care par să continue o tradiție a muzicianului „meșteșugar”. Este opusul starului de afiș.
Într-un peisaj artistic românesc, dirijoratul este adesea confundat cu performativitatea scenică. Costache propune, în schimb, un model diferit. El este dirijorul ca arhitect sonor, ca garant al stilului și ca mediator lucid între partitură și public.
Concluzie
Concertul Regal Vienez sub bagheta lui Bogdan Costache nu este doar un eveniment festiv. E o lecție de bun gust muzical. Este dovada că muzica „ușoară” a marilor vienezi cere, de fapt, o inteligență stilistică de prim rang. Iar Costache o are.
Fără zgomot mediatic, fără mitologii personale, fără teatralitate inutilă, el se impune tot mai clar. El este unul dintre cei mai buni dirijori ai generației sale. Nu prin strălucire ostentativă, ci prin cea mai solidă formă de autoritate: competența.
