O stea gigantică a fost „devorată” de o gaură neagră supermasivă
Cercetătorii au observat cea mai energetică flacără văzută vreodată emanând de la o gaură neagră supermasivă, aparent provocată atunci când acest gigant cosmic a sfâșiat și a absorbit o stea uriașă care s-a apropiat prea mult.
La apogeu, flacăra a fost de 10 trilioane de ori mai strălucitoare decât Soarele. Aceasta a fost generată de o gaură neagră cu o masă de aproximativ 300 de milioane de ori mai mare decât a Soarelui. Această gaură neagră este situată într-o galaxie îndepărtată, la circa 11 miliarde de ani-lumină de Pământ. Un an-lumină reprezintă distanța parcursă de lumină într-un an, adică 9,5 trilioane de kilometri (5,9 trilioane mile).
Ce sunt găurile negre supermasive?
Găurile negre sunt obiecte extrem de dense, cu o atracție gravitațională atât de puternică încât nici lumina nu poate scăpa. Se crede că majoritatea galaxiilor au câte o gaură neagră în centru. Gaura neagră studiată în această cercetare este extrem de masivă. Este mult mai mare, de exemplu, decât cea din centrul Căii Lactee, care are aproximativ 4 milioane de ori masa Soarelui.
Cum s-a produs flacăra uriașă
Cercetătorii cred că cel mai probabil motiv pentru această flacără este o stea mare care a fost atrasă de gaura neagră. Pe măsură ce materialul stelei se apropie de punctul fără întoarcere al găurii negre, acesta produce o explozie de energie.
Se estimează că steaua avea cel puțin de 30 ori, și posibil până la 200 de ori, masa Soarelui. Aceasta ar fi putut face parte dintr-o populație de stele care orbitează în apropierea găurii negre și a fost trimisă prea aproape printr-o interacțiune cu un alt obiect cosmic.
„Pare rezonabil că steaua a fost implicată într-o coliziune cu un corp mai masiv în orbita sa originală în jurul găurii negre supermasive. Aceasta practic a deviat-o spre aceasta”, a declarat astronomul Matthew Graham de la Caltech. El este autor principal al studiului publicat în jurnalul Nature Astronomy.
„Orbita stelei a devenit mult mai eliptică, ceea ce a adus-o mult mai aproape de gaura neagră – prea aproape, se pare”, a adăugat Graham.
„Spaghetificarea” stelei – fenomen extrem de rar
Găurile negre supermasive sunt înconjurate de un disc de gaz și praf atras de gravitația lor.
„Indiferent cum s-a întâmplat, steaua s-a apropiat suficient de mult de gaura neagră supermasivă încât a fost «spaghetificată». Adică întinsă până a devenit lungă și subțire, din cauza gravitației extreme. Materialul ei a început să se rotească în jurul găurii negre pe măsură ce cădea spre dispariție”, explică K.E. Saavik Ford, astronom și coautor al studiului, de la City University of New York.
Flacăra observată este rezultatul încălzirii gazului provenit de la steaua sfâșiată. Acest gaz strălucește intens pe măsură ce este absorbit de gaura neagră.
Stelele supermasive – o raritate în univers
„Stelele atât de masive sunt extrem de rare, atât pentru că stelele mai mici se nasc mai frecvent, cât și pentru că stelele foarte mari au o durată de viață foarte scurtă”, spune Ford.
Cercetătorii suspectează că stelele care orbitează în apropierea unei găuri negre supermasive pot crește în masă. Ele fac asta prin atragerea materialului din discul de gaz și praf al găurii negre, devenind astfel anormal de mari.
Observații și confirmarea fenomenului
Flacăra a fost observată cu telescoape din California, Arizona și Hawaii. Echipa a luat în considerare și alte posibile cauze, precum explozia unei stele la sfârșitul vieții sale. S-au analizat și un jet de material care iese din gaura neagră sau fenomenul de lentilă gravitațională. Niciuna dintre aceste teorii nu s-a potrivit cu datele obținute.
Datorită vitezei luminii, atunci când astronomii observă evenimente atât de îndepărtate, ei privesc practic înapoi în timp. Ei văd o epocă mai veche a universului.
Intensitatea și durata flăcării
Flacăra a crescut de 40 de ori în intensitate pe măsură ce tot mai mult material al stelei cădea în gaura neagră. Aceasta a atins apogeul în iunie 2018. Flacăra a fost de 30 de ori mai luminoasă decât orice flacără de gaură neagră observată anterior.
Flacăra continuă să scadă treptat în luminozitate, procesul întreg urmând să dureze aproximativ 11 ani.
„Flacăra încă se estompează”, a spus Graham.
Informează-te inteligent numai cu GPINews.live şi TVGPINews.
