Autor: Doru Dima
Steagul Roșu: camionul României care nu a mai pornit
„Îmi amintesc ziua în care am urcat prima dată la volanul unui camion Steagul Roșu, ieșit direct din fabrică. Era mândria noastră. Simțeai că e făcut cu mâinile oamenilor din orașul tău. Azi, camioanele sunt doar amintiri, iar fabrica… o ruină.”
— fost șofer de probă
Colosul de sub Tâmpa
Steagul Roșu (denumită ulterior Roman SA) a fost una dintre cele mai mari uzine de autocamioane din Europa de Est.
- Înființată în 1921, dezvoltată masiv după 1948, uzina a devenit simbol al Brașovului industrial.
- În perioada de vârf, aici lucrau peste 20.000 de angajați.
- Din 1921 până în 2000, au fost produse peste 750.000 de camioane, dintre care 130.000 exportate în peste 30 de țări.
- Modelele SR și ulterior Roman au ajuns pe drumurile din Orientul Mijlociu, Africa și Europa.
Fabrica era o mândrie națională: România producea camioane de la zero, cu tehnologie locală și muncitori de elită.
Citește aici editorialul introductiv: https://gpinews.live/2025/09/05/editorial-introductiv-ruinele-industriale-ale-romaniei-inceputul-unei-povesti-despre-speranta-franta/
Privatizare pentru 1 euro
După 1990, povestea a început să se clatine. Lipsa de investiții, managementul precar și presiunile concurenței internaționale au redus dramatic producția.
În 2004, statul român a decis privatizarea. Fabrica a fost vândută pentru 1 euro companiei malaeziene Pesaka Astana, care a promis investiții de 50 de milioane de euro. Promisiuni care nu s-au concretizat niciodată.
Controlul a trecut ulterior la Asociația Pro Brașov și apoi la controversatul om de afaceri Ioan Neculaie. În locul redresării, a urmat un proces continuu de declin, marcat de datorii, insolvență și faliment parțial.
Informează-te inteligent numai cu GPINews.live şi TVGPINews.
Camioanele care s-au oprit în mijlocul drumului
„Ne uitam cum camioanele nefinisate rămâneau în hală. Parcă se oprea timpul. Și odată cu el, se oprea și viața noastră.”
— fost lăcătuș mecanic
În câțiva ani, producția s-a redus la câteva unități pe an, pentru armată sau clienți izolați. Din miile de muncitori, au mai rămas doar câteva sute.
Trauma socială
Închiderea Steagului a lovit orașul la fel de tare ca dispariția Tractorului sau a Rulmentului.
- Cartierele muncitorești s-au golit de speranță.
- Oameni cu zeci de ani de experiență s-au trezit în șomaj.
- Familii întregi au simțit cum li se prăbușește viitorul peste noapte.
„Tata a lucrat 25 de ani la Steagul. Când s-a închis, a intrat în depresie. Pentru el, uzina era viața. Când a dispărut, a simțit că și el a dispărut.”
— fiica unui fost angajat
Ruinele de azi
Astăzi, Roman SA mai există doar formal, cu o producție de câteva camioane pe an dar cu una dintre cele mai mari prese din Europa. Terenurile uzinei sunt parțial abandonate, parțial folosite pentru alte activități. Din gloria de altădată au rămas doar scheletele de beton și amintirile. Firma de insolvență vinde totul pentru doar … 16.000.000 Euro iar ce va urma va urmări modelul Coresi din Brașov, blocuri multe, beton mult, Mall, și cam atât.
Lecția Steagului Roșu
Steagul Roșu este exemplul perfect al unei privatizări catastrofale: vândut pe nimic, jefuit de resurse, lăsat să moară.
Nu doar o fabrică s-a stins, ci și un vis colectiv: acela ca România să fie o țară capabilă să producă mașini grele, să concureze pe piețele internaționale, să își păstreze demnitatea industrială.
La capătul drumului, concluzia este amară și inevitabilă:
ROMÂNIA DISTRUSĂ DE ROMÂNI.
Episodul 2 săptămâna viitoare, vineri.
