KALYNOVE, Ucraina (Reuters) – Înainte ca Rusia să invadeze Ucraina, cei doi fii ai Varvarei Tupkalenko se jucau acasă cu mașinuțe, așa cum fac mulți băieți de vârsta lor.
Astăzi, jucăriile preferate din sufrageria lor din satul Kalynove, aflat la doar 15 kilometri de granița cu Rusia, sunt pistoalele de plastic.
Joacă printre tranșee și tancuri distruse
În loc să alerge prin parcuri, Andrii, de 8 ani, și Maksym, de 6 ani, se cațără prin tranșee abandonate și rămășițe distruse ale mașinilor de luptă aflate la marginea satului.
„Sunt copii afectați de război”, spune mama lor, Varvara Tupkalenko.
Cel mai mare conflict terestru din Europa de la Al Doilea Război Mondial încoace rescrie viața comunităților de frontieră devastate, precum Kalynove, și lasă răni adânci, vizibile și invizibile, asupra celor mai tineri locuitori.
Răni invizibile și efecte pe termen lung
Conform unui raport publicat în februarie de organizația internațională Save the Children, copiii afectați de război pot suferi de anxietate, frică, depresie, sărăcie și întârzieri în dezvoltarea emoțională.
„Așa se transformă o generație pierdută în realitate”, menționează raportul.
„Cu cât conflictul durează mai mult, cu atât crește riscul ca acești copii să crească fără resursele și oportunitățile necesare pentru a-și reconstrui viețile.”
Informează-te inteligent numai cu GPINews.live şi TVGPINews
Ultimii copii din sat
Când Reuters a vizitat pentru prima dată familia Tupkalenko, la sfârșitul lunii martie, Andrii și Maksym erau printre cei șase copii rămași în Kalynove – un sat cu câmpuri largi și dealuri domoale, dar marcat de luptele din 2022.
Astăzi, sunt singurii doi copii rămași.
Între orașul bombardat și satul periculos
Deși o contraofensivă ucraineană a împins trupele rusești înapoi în 2022, luptele continuă la doar 20 km distanță, afectând copilăria băieților.
Joaca lor înseamnă acum „poliție de front”, puncte de control imaginare și forturi din lemn acoperite cu plasă de camuflaj – protecție împotriva dronelor, spun ei.
Tatăl lor, Yurii, a murit pe front în 2023. Iar mama lor este nevoită să ia decizii grele pentru siguranța copiilor.
Când luptele se intensifică, îi duce înapoi în apartamentul lor din orașul Harkiv. Dar și acesta este o țintă frecventă a dronelor rusești.
„Plâng și cer să ne întoarcem în sat. Aici pot merge cu bicicleta, pot alerga, pot ieși afară. În oraș nu au aceste libertăți”, spune Varvara.
Milioane de copii strămutați
Peste 3,5 milioane de ucraineni au fost strămutați intern din cauza războiului. Dintre aceștia, cel puțin 737.000 sunt copii, potrivit ONU.
Numărul continuă să crească, în special în estul țării, acolo unde ofensiva rusă se intensifică.
Viața în Kalynove: între normalitate și pericol
În Kalynove, familia folosește pivnița pentru legume drept adăpost antibombă. Băieții merg singuri la magazinul sărăcăcios din sat și îl ajută pe bunicul lor cu treburile gospodărești.
În curtea lor, tuburile de obuze devin alei improvizate. Uneori, cei mici găsesc bucăți de șrapnel sau fragmente de grenade – o realitate periculoasă într-o țară contaminată cu mine și muniție neexplodată (UXO).
Joaca pe un pământ contaminat
Cel puțin 30 de copii au murit și alți 120 au fost răniți de mine sau muniție neexplodată în Ucraina, potrivit Biroului ONU pentru Drepturile Omului.
După ce au fugit în primele săptămâni de la invazie, familia Tupkalenko s-a întors în 2023. Revenirea a avut loc odată cu recucerirea regiunii Harkiv de către armata ucraineană.
Totuși, pericolul persistă. Cu doar câteva ore înainte de a doua vizită a jurnaliștilor Reuters, o bombă a lovit marginea satului. A doua explozie a urmat la scurt timp.
Niciodată la școală
Nici Andrii, nici Maksym nu au fost vreodată într-o sală de clasă. Pandemia COVID-19 a mutat cursurile în online, iar invazia rusă a făcut imposibilă revenirea la normal.
Conform Save the Children, peste un milion dintre cei șapte milioane de copii din Ucraina sunt privați de contactul social. Acest contact este esențial pentru dezvoltarea lor.
Tot atâția riscă să dezvolte tulburare de stres post-traumatic (PTSD) sau depresie.
Moartea tatălui – o realitate acceptată prea devreme
În fața unei hărți montate pe perete, Andrii vorbește despre moartea tatălui său cu mândrie, dar și cu o maturitate dureroasă pentru vârsta lui.
„Dacă nu mergea în atac, nu murea”, spune el, arătând spre satul Klișciivka, în regiunea Donețk.
Consecințele emoționale ale războiului
Psihologul de familie Kateryna Holtsberh, din Kiev, avertizează că experiențele traumatizante pot afecta dezvoltarea emoțională a copiilor și chiar capacitatea lor de empatie.
„Războiul poate face ca un copil să nu mai înțeleagă când altcineva suferă.”
Totuși, o emoție este clară în sufletele fraților Tupkalenko: furia.
„Ei spun că rușii sunt criminali. Că i-au ucis tatăl. Și că vor merge în Donbas să-l răzbune”, spune mama lor.
