Autor: DORU DIMA
Într-un moment în care societatea românească pare din ce în ce mai polarizată, campania electorală din 2025 scoate la iveală nu doar diferențe de program politic, ci o confruntare profundă între două viziuni despre viață, morală și viitorul acestei țări. George Simion și Nicușor Dan, două figuri proeminente în cursa pentru Cotroceni, întruchipează această ruptură valorică mai clar decât oricare alți candidați.
Tema consumului de droguri și a libertății sexuale a devenit în ultimele săptămâni o veritabilă linie de demarcație ideologică. Nu este vorba aici doar de politici publice, ci de felul în care vedem omul, familia, libertatea și responsabilitatea.
George Simion: spaima Occidentului „degenerat”
Liderul AUR și-a ancorat discursul în valorile tradiționale, într-un naționalism cu accente moraliste. Într-un discurs rostit în fața românilor din diaspora, Simion a rostit fraze grele, acuzând „degenerații care vor să dea droguri copiilor noștri” și „ideologiile străine care ne distrug valorile”.
Pentru Simion, lumea este împărțită clar între bine și rău. Drogurile, homosexualitatea, avortul, multiculturalismul – toate sunt percepute ca un pericol importat, o amenințare existențială la adresa „României normale”. „Căsătoria e între un bărbat și o femeie. Restul sunt experimente ideologice care nu-și au locul aici”, spune el cu o siguranță care prinde la un segment important din populație, în special în mediul rural și în rândul celor care resimt instabilitatea economică și culturală. Să nu uităm că Simion s-a căsătorit recent, la vârsta de 37 de ani, puțin pe repede înainte. Gurile rele spun că pentru a putea vorbi de familia tradițională ca valoare funcdamentală, inclusiv a lui.
Pentru electoratul conservator, Simion oferă certitudini. E retorica lui „până aici cu nebunia!”, care pare a funcționa perfect într-un climat dominat de frică și neîncredere.
Nicușor Dan: vocea unei rațiuni tăcute
În cealaltă tabără, Nicușor Dan propune un ton mult mai echilibrat. Fără emfază, fără invective, dar și fără mari promisiuni. El vorbește despre reglementarea parteneriatelor civile ca o formă de „recunoaștere juridică a realității”, el fiind necăsătorit și având 2 copii dar promițând, la presiunea presei, că se va căsători după alegeri. Nu vorbește despre redefinirea familiei, ci despre nevoia ca statul să asigure drepturi egale, fără a impune norme morale.
Pe tema drogurilor, Nicușor Dan refuză isteria. El pledează pentru politici bazate pe date și prevenție, nu pe frică. „Tinerii au nevoie de educație, nu de panică instituțională”, afirmă el. Este o poziție rațională, dar care riscă să fie eclipsată într-un climat în care vocile moderate sunt acoperite de zgomotul radicalismului care insistă pe valorile noastre tradiționale și decadența vestului.
Două proiecte de societate
Între George Simion și Nicușor Dan nu este doar o competiție politică. Este o ciocnire de viziuni despre România. Unul vrea să o „curețe” de influențele externe și să o readucă la „valorile strămoșești”. Celălalt vrea să o racordeze, pas cu pas, la standardele europene de toleranță și pluralism. Este o bătălie care a creat aversiuni între mamă și fică, tată și fiu, prieteni de peste 30 de ani sau colegi de muncă. A scos din noi tot ce este mai urât și infricoșător într-o relație, LIPSA DE RESPECT și LIPSA DE TOLERANȚĂ.
Întrebarea care se pune este: ce fel de țară vrem să fim?
O țară în care statul dictează ce e „normal” și ce nu, o țară în care cine urlă mai tare are dreptate? Sau o țară în care statul asigură cadrul legal, iar cetățenii decid pentru ei înșiși, chiar dacă asta presupune lucruri care nu ne plac tuturor?
Dincolo de strategiile de campanie, miza acestor alegeri este una profundă: suntem pregătiți să trăim într-o societate liberă și diversă, cu tot disconfortul pe care asta îl presupune? Sau preferăm siguranța aparentă a unui discurs autoritar care promite ordine, dar ignoră complexitatea realității?
Jignirile, categorisirile, injuriile, lipsa de respect, lipsa de toleranță trebuie să dispară. Ziua de 19 mai 2025 trebuie să fie ziua toleranței naționale, a împăcării, a acceptării valorilor celor de lângă noi și nu numai.
Editorialul acesta nu oferă un răspuns. Dar e vital ca întrebarea să fie pusă – clar, deschis, fără frică. Pentru că viitorul nu se decide doar la urne. Se decide și în conversațiile sincere despre cine suntem și cine vrem să devenim.
